Şeful Centrului pentru studii britanice de la Universitatea Humboldt din Berlin a criticat decizia Marii Britanii de a părăsi Erasmus

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 02-01-2021

Actualizat: 02-01-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Şeful Centrului pentru studii britanice de la Universitatea Humboldt din Berlin a criticat decizia Marii Britanii de a nu mai participa programul de schimb Erasmus al Uniunii Europene, relatează sâmbătă dpa, potrivit Agerpres.

Acest program era "ceva de pe urma căruia au beneficiat toate părţile semnificativ", a declarat profesorul Gerhard Dannemann pentru postul de radio Deutschlandfunk.

Dannemann s-a plâns că, în timp ce în ultimul moment s-a ajuns la un acord comercial între Londra şi Bruxelles, programul Erasmus a fost abandonat.

Referindu-se la disputele privind cotele de pescuit care au captat atenţia media şi au dominat negocierile între UE şi Regatul Unit, Dannemann a adăugat: "Se pare că poţi câştiga mai multe puncte politice cu peşte decât cu educaţia superioară şi schimbul de studenţi".

Citește și: BREAKING - Compania Biontech avertizează: imunizarea în cadrul Uniunii Europene este în pericol

De asemenea, el şi-a exprimat speranţa că Scoţia, al cărui guvern descentralizat pro-UE este în dezacord cu guvernul pro-Brexit al premierului Boris Johnson, va putea găsi o cale de a continua participarea la Erasmus.

Premierul scoţian, Nicola Sturgeon, şi cel galez, Mark Drakeford, au criticat amândoi decizia Marii Britanii de a ieşi din program, care există din 1987 şi a devenit unul dintre cele mai populare proiecte ale UE. Ei au calificat decizia drept "vandalism cultural".

După o perioadă de 11 luni de tranziţie în care negocierile asupra relaţiilor post-Brexit au continuat, rezultatele referendumului din Regatul Unit din 2016, în care 52% din populaţie a votat pentru părăsirea UE, au devenit realitate de la 1 ianuarie.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri