Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Şeful CJ Iaşi anunţă că rata de colectare a deşeurilor de sticlă în judeţ a crescut cu peste 30 la sută

gunoi deseuri

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, susţine că rata de colectare a deşeurilor de sticlă în judeţul Iaşi a crescut cu peste 30 la sută, după ce a fost demarat un proiect de colectare direct de la domiciliu în comunele din zona metropolitană, potrivit news.ro.

Costel Alexe a scris, luni, pe Facebook, că începând cu luna noiembrie, Consiliul Judeţean a demarat prin intermediul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate Iaşi, un program pilot de colectare a deşeurilor de sticlă, din poartă în poartă.

Proiectul se desfăşoară în nouă comune din zona metropolitană, iar potrivit lui Alexe acţiunea a dus la o creştere cu 30 la sută a cantităţii de sticlă colectată, faţă de luna precedentă.

Astfel, dacă în luna octombrie au fost colectate 77 de tone de sticlă, în luna noiembrie cantitatea a crescut la 100,86 de tone, dintre care 54,68 de tone au fost colectate doar prin programul de ridicare direct de la domiciliu, din cele nouă comune din zona metropolitană, respectiv Aroneanu, Bârnova, Ciurea, Holboca, Miroslava, Popricani, Rediu, Tomeşti, Valea Lupului.

"Iată că, venind cu soluţii concrete, ieşenii au răspuns pozitiv apelului nostru de a colecta selectiv sticla, singurul deşeu 100 la sută reciclabil, care poate fi reciclat de mai multe ori fără să-şi piardă din calităţi şi poate deveni un produs nou în 30 de zile. Este datoria noastră, a autorităţilor, ca în continuare să găsim metode prin care să stimulăm colectarea selectivă şi să impulsionăm ieşenii să fie mai atenţi în gestionarea deşeurilor, nu doar în municipii şi oraşe, nu doar în zona metropolitană, ci în întreg judeţul, astfel încât să facem prin acţiunile noastre un Iaşi mai verde”, afirmă şeful CJ Iaşi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.