Roberto Mancini, selecţionerul Italiei, nu şi-a ascuns dezamăgirea după înfrângerea în faţa Spaniei (1-2), miercuri seara în semifinalele Ligii Naţiunilor la fotbal, un eşec care a pus capăt unei serii de 37 de victorii consecutive reuşită de Squadra Azzurra, dar a subliniat că a fost mai bine pentru elevii săi să piardă acum "decât în finala EURO sau a unei Cupe Mondiale".
Italia, cvadruplă campioană mondială, a cucerit în luna iulie Campionatul European - EURO 2020, după ce a eliminat în semifinale Spania, la loviturile de departajare, înainte de a învinge Anglia în finală, tot la loteria penalty-urilor, conform agerpres.
"Ştiam că mai devreme sau mai târziu va veni şi înfrângerea. Mai bine în seara asta, decât în finala EURO sau a unei Cupe Mondiale", a declarat Mancini la conferinţa de presă pe care a susţinut-o la finalul meciului de pe San Siro.
Spania s-a impus miercuri prin dubla lu Ferran Torres (17, 45+2), în condiţiile în care gazdele au evoluat în zece jucători din minutul 42, după eliminarea fundaşului Leonardo Bonucci. Pentru italieni a marcat Lorenzo Pellegrini (83).
"Chiar dacă Spania este o echipă grozavă şi joacă foarte bine, am avut şi noi ocaziile noastre. Este păcat, pentru că puteam lupta până la final. Cred că acel cartonaş roşu a influenţat jocul pentru că până atunci ei au avut mai multă posesie, dar noi am avut ocazii de a marca şi egala. După aceea, trebuia să fim mai atenţi şi să nu primim al doilea gol înainte de pauză", a mai spus selecţionerul italian.
Mancini l-a felicitat totodată pe mijlocaşul spaniol Pablo Martín Paez "Gavi", care a devenit, la 17 ani, cel mai tânăr debutant în prima reprezentativă a ţării sale.
"Este foarte bun, în ciuda vârstei sale. Cred că jucătorii spanioli au talente extraordinare şi joacă foarte bine", a subliniat italianul.
Spania se va lupta pentru trofeul Ligii Naţiunilor cu câştigătoarea cele de-a doua semifinale, în care se vor înfrunta Franţa, deţinătoarea titlului mondial, şi Belgia, liderul clasamentului FIFA, joi seara la Torino.
Selecţionerul Italiei, Roberto Mancini: Ştiam că mai devreme sau mai târziu va veni şi înfrângerea. Mai bine în seara asta, decât în finala EURO
Explorează subiectul
Articole Similare

96
JO 2026: Clasamentul pe medalii după finalele de sâmbătă
96

19
JO 2026: olandezul Jens van 't Wout a câştigat al doilea său titlu olimpic, în proba de 1.500 de metri a concursului de patinaj viteză pe pistă scurtă
19

105
Serie A: Inter Milano, antrenată de Cristian Chivu, a învins pe Juventus Torino, sâmbătă, pe teren propriu
105

21
La Liga: Real Madrid a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, formaţia Real Sociedad
21

18
CS U Cluj a învins-o pe CSM Sighişoara, în campionat
18

26
Minaur Baia Mare a fost învinsă de Larvik, în EHF European League
26

64
Superliga - Rezultatele etapei a 27-a şi clasamentul
64

25
Universitatea Cluj o învinge categoric pe Csikszereda M. Ciuc și urcă pe locul 4
25

2.733
Iubire mare la Jocurile Olimpice: un sat olimpic de iarnă a rămas fără prezervative după trei zile
2.733

58
Karolina Muchova, din nou campioană: Victorie în finala de la Doha și primul titlu WTA 1000 din carieră
58

49
CSM Bucureşti a învins în deplasare FTC Budapesta, scor 35-30, în Liga Campionilor
49

35
Reprezentanta României, Anastasia Tolmacheva, s-a clasat pe locul 59 la biatlon
35

23
AC Fiorentina s-a impus cu 2-1 în fața celor de Como, în Serie A
23

















Comentează