Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Semnal de ALARMĂ de la Organizaţia Meteorologică Mondială. RECORD ISTORIC al nivelului de dioxid de carbon din atmosferă

descopera.ro
dioxid de carbon atmosfera

Concentraţia de dioxid de carbon (CO2) din atmosferă, considerată responsabilă pentru fenomenul de încălzire globală, a atins un nivel record în 2016, au avertizat luni reprezentanţii Organizaţiei Meteorologice Mondiale (OMM), care au tras un semnal de alarmă în privinţa "unei creşteri periculoase a temperaturii" de pe Terra, informează Agerpres, citând AFP.

Citeşte şi: Anunţ ALARMANT al ministrului Afacerilor Externe: 'Costurile pot ajunge la 2,1 TRILIOANE de dolari...'

"Ultima dată când Terra a cunoscut o concentraţie de CO2 comparabilă s-a întâmplat cu 3 milioane-5 milioane de ani în urmă: temperatura era cu 2-3 grade Celsius mai ridicată şi nivelul mării era mai mare cu 10-20 de metri în raport cu nivelul actual", din cauza topirii calotelor glaciare, a reamintit OMM, o agenţie din cadrul ONU, în buletinul ei anual despre gazele cu efect de seră. 

Potrivit OMM, această "creştere vertiginoasă" a concentraţiei de CO2 a fost cauzată de "conjuncţia dintre activităţile umane şi un puternic episod El Nino", un fenomen climatologic ce apare la fiecare 4-5 ani şi se traduce printr-o creştere a temperaturilor în Oceanul Pacific, fapt ce provoacă secete severe în anumite regiuni şi precipitaţii puternice în altele. 

"După ce a fost de 400 de părţi per milion (ppm) în 2015, concentraţia din atmosferă a dioxidului de carbon (...) a ajuns la 403,3 ppm în 2016" şi "reprezintă de acum 145% faţă de valorile sale din epoca preindustrială (înainte de anul 1750)", precizează acest raport publicat luni la Geneva, unde se află sediul general al OMM.

Citeşte şi: Carmen Dan, plângere penală pe numele 'mortului lui Dragnea'. Prima REACŢIE a ministrului

Oamenii de ştiinţă analizează calotele glaciare pentru a determina variaţiile de concentraţie ale dioxidului de carbon din atmosferă de-a lungul timpului. 

"Dacă nu reducem cu rapiditate emisiile de gaze cu efect de seră, în special cele de CO2, ne îndreptăm spre o creştere periculoasă a temperaturii până la sfârşitul secolului, dincolo de obiectivul fixat prin Acordul pentru climă de la Paris", a avertizat finlandezul Petteri Taalas, secretarul general al OMM. "Generaţiile viitoare vor moşteni o planetă ce va fi în mod net mai puţin ospitalieră", a adăugat el. 

După era industrială, adică după 1750, creşterea demografică, practicarea unei agriculturi tot mai intensive, o utilizare mai amplă a terenurilor, despăduririle, industrializarea şi exploatarea combustibililor fosili în scopuri energetice au provocat o creştere a concentraţiei din atmosferă a gazelor cu efect de seră, al căror reprezentant principal este dioxidul de carbon. 

"CO2-ul persistă în atmosferă timp de secole şi în oceane încă şi mai mult de atât. Potrivit legilor fizicii, temperatura va fi net mai ridicată şi fenomenele climatice mai extreme în viitor. Or, noi nu deţinem o baghetă magică pentru a face să dispară acest excedent de CO2 atmosferic", a subliniat Petteri Taalas. 

Erik Solheim, directorul executiv al Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu, consideră că "timpul ne presează". 

"Cifrele nu mint. Emisiile noastre continuă să fie prea ridicate şi trebuie să inversăm această tendinţă (...) Dispunem deja de numeroase soluţii pentru a face faţă acestei provocări. Ne lipseşte doar voinţa politică", a adăugat acelaşi expert.

Citeşte şi: Se cere MODIFICAREA Legii Pensiilor. Sindicatele din învăţământ, noi solicitări către Guvern .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.