Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Semne că ceva s-ar putea întâmpla curând: SUA își restrâng mişcările personalului său diplomatic în Israel

BBC
sua israel

Statele Unite au anunţat joi că restrâng mişcările personalului său diplomatic în Israel din motive de securitate, pe fondul temerilor de represalii iraniene la un atac pus pe seama Israelului în Siria, notează AFP, citat de AGERPRES.

"Ca măsură de precauţie, angajaţilor administraţiei americane şi membrilor familiei acestora nu li se permite să călătorească în afara zonelor Tel Aviv, Ierusalim şi Beersheba până la noi ordine", potrivit unei notificări emise de Ambasada Statelor Unite la Ierusalim.

Personalului guvernului american i se permite, totuşi, "să tranziteze între aceste trei zone pentru deplasări personale", potrivit notificării.

Ambasada americană nu a oferit nicio explicaţie pentru notificare

Ambasada americană nu a oferit nicio explicaţie pentru notificare, care intervine la peste şase luni de la începerea războiului din Fâşia Gaza dintre Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas, dar a subliniat că "mediul de securitate rămâne complex şi poate evolua rapid, în funcţie de situaţia politică şi evenimente recente".

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat miercuri că Iranul "ameninţă să lanseze un atac important împotriva Israelului", drept represalii la un atac mortal atribuit Israelului care a vizat consulatul iranian din Damasc la 1 aprilie.

Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a insistat miercuri că Israelul va fi "pedepsit" după acest atac.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.