Senatorul Ted Cruz avertizează: Riscăm o `baie de sânge` la alegerile prezidențiale

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 10-10-2020

Actualizat: 10-10-2020

Article thumbnail

Sursă foto: twitter.com

Senatorul republican Ted Cruz, fost candidat la Casa Albă, a avertizat vineri că alegerile prezidenţiale şi parlamentare de la 3 noiembrie din Statele Unite s-ar putea transforma într-o "baie de sânge" de proporţii istorice pentru republicani, dacă electoratul va suferi în continuare de impactul puternic al pandemiei, notează AFP.

Citește și: Capii de listă ai PNL la alegerile parlamentare: Ludovic Orban plătește tainul traseiștilor/ SURSE

"Sunt îngrijorat", a declarat pentru canalul CNBC fostul rival al lui Donald Trump la primarele republicane din 2016, devenit astăzi unul dintre aliaţii săi. "Este foarte volatil", a subliniat el, informează Agerpres

"Cred că, dacă sunt rezultate, dacă oamenii se întorc la lucru, dacă sunt optimişti, dacă sunt pozitivi în faţa viitorului, vom putea avea alegeri fantastice, preşedintele reales cu o largă avans, republicanii câştigând cele două camere ale Congresului, cred că este o posibilitate reală", a explicat Ted Cruz.

"Dar mai cred că, dacă în ziua alegerilor oamenii sunt furioşi, şi-au abandonat speranţa şi sunt deprimaţi, asta ar putea conduce la alegeri teribile. Cred că putem pierde Casa Albă, cele două camere ale Congresului, ar putea fi o baie de sânge de mărimea celei de la Watergate", a insistat el.

În 1974, democraţii şi-au consolidat semnificativ majorităţile din Senat şi Camera Reprezentanţilor după scandalul care l-a constrâns pe preşedintele republican Richard Nixon să demisioneze în august. Iar în 1976, democratul Jimmy Carter l-a învins pe succesorul acestuia, republicanul Gerald Ford.

Statele Unite sunt cea mai îndoliată ţară din lume de pandemia noului coronavirus, care a făcut peste 210.000 de morţi şi milioane de şomeri.

Gestionarea crizei de către Donald Trump este viu criticată în anchetele de opinie, chiar dacă sprijinul său în rândul republicanilor rămâne foarte solid.

În acelaşi interviu, Ted Cruz i-a acuzat pe democraţii din Congres că încearcă să accentueze furia şi suferinţa americanilor pentru a provoca un astfel de val la alegeri, în timp ce negocierile pentru un nou plan de relansare economică stagnează.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri