Sesiunea Consiliului ONU pentru Drepturile Omului privind minoritatea rohingya, pe 5 decembrie, la Geneva

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 28-11-2017

Actualizat: 28-11-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a anunţat marţi că va examina situaţia musulmanilor rohingya şi a altor minorităţi din Myanmar în cadrul unei sesiuni speciale ce va avea loc pe 5 decembrie la Geneva, relatează agenţia Reuters. Cererea pentru organizarea unei sesiuni, prezentată de către Bangladesh şi Arabia Saudită, a fost susţinută de 33 din cele 47 de ţări membre ale forumului, inclusiv de cele două ţări, conform Agerpres.

Surse ale ONU au indicat luni că se aşteaptă ca la sesiune să se discute despre cazurile de omor, violuri şi alte fapte comise în rândul musulmanilor rohingya. Potrivit Reuters, peste 600.000 de musulmani rohingya din Myanmar s-au refugiat în Bangladesh începând din 25 august.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri