Un bărbat a murit după ce copacul pe care îl tăia cu drujba a căzut peste el, în pădurea din localitatea Vânători-Neamţ, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.
Sesizarea la 112 a fost făcută de un coleg al victimei.
"În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului stabilind faptul că, în timp ce un bărbat de 41 de ani, angajat al unei societăţi comerciale, efectua activităţi de tăiere arbori din fond forestier, în zona pădurii Dobru, din comuna Vânători-Neamţ, ar fi fost surprins de un copac care a căzut peste acesta, rezultând decesul bărbatului", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu, potrivit Agerpres.
La faţa locului au venit şi reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă.
Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind comiterea infracţiunii de ucidere din culpă.































Comentează