DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Şi dacă PSD cedează în "Problema Iohannis"?

sah
Ultima mutare a fost făcută de preşedintele PNL care a declarat că liberalii renunţă la pretenţia privind desfiinţarea alianţei electorale Uniunea Social Democrată. Cu alte cuvinte PNL presează şi joacă totul pe o singuiră carte pe numirea lui Klaus Iohannis la MAI şi vicepremier. Dar ce se va întâmpla dacă premierul Victor Ponta va ceda şi le va face pe plac liberalilor? Este cel mai mare coşmar al liderilor PNL care recunosc că o astfel de mutare ar fi un şah mat. Posibilitatea există şi e clar în acel caz atuul liberalilor nu ar putea să se mai derobeze şi ar trebui să se ducă în guvern chiar dacă la negocierea internă din PNL i s-a spus că nu va fi nici o problemă şi că va fi respins de premierul Victor Ponta. Un răspuns pozitiv al premierului ar face ca toate ieşirile să fie blocate pentru PNL. Vor rămâne în USL şi vor trebui să suporte consecinţele declaraţiilor belicoase din ultima vreme. Timpul va trece în defavoarea lor şi se va răsfrânge asupra rezultatului de la europarlamentare. Orele şi zilele următoare vor dovedi cine e jucătorul cel mai bun şi cine joacă la cacialma.  

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.