Silvestru Șoșoacă a făcut declarații la ieșirea de la DIICOT, unde a fost audiat în dosarul în care este anchetat pentru strângerea de semnături în baza cărora i-a fost încuviințată candidatura la Europarlamentare.
Întrebat de ce ar avea interes AUR să strângă semnături pentru el, când are propria listă de candidați, Silvestru Șoșoacă spune că au fost mai multe partide și ONG-uri care l-au sprijinit cu strângerea de semnături.
„Nu știu câte au strâns ei și câte au strâns ONG-urile care colaborează cu mai mulți, și cu ei, și cu mine, și cu alții. E posibil să nu fi fost în ordine... V-am spus că nu (n.r. știu cu certitudine că cei din AUR au strâns semnături) și procurorilor le-am spus același lucru“, a afirmat Silvestru Șoșoacă la ieșirea de la DIICOT.
Întrebat care au fost discuțiile avute cu George Simion prin care AUR a promis că îl sprijină, Silvestru Șoșoacă a punctat că au fost niște vorbe spuse 'la un pahar de vin': „Pe scurt? 'Frate, mergem împreună, nu știu ce, nu știu ce, cam atâta lucru... dar eram la un pahar de vin, nu eram la o discuție. Dacă era listă împreună, mergeam așa. Dar rămânem împreună ca naționaliști“, a punctat Silvestru Șoșoacă.
Silvestru Șoșoacă o acuză pe încă soția sa că l-a denunțat: „Eu nu am alți dușmani“
Întrebat dacă încă soția sa, Diana Șoșoacă, are vreo implicare în acest dosar, Silvestru Șoșoacă a dat de înțeles că este convins că ea este cea care a depus un denunț în acest sens.
„E denunțul Dianei Șoșoacă. Eu nu am alți dușmani pe lumea asta decât Diana Iovanovici, încă Șoșoacă, și viitoare Macovei. Diana, încă soția mea, a declarat public acum vreo 3 săptămâni că ea a făcut la DIICOT plângere. Din oficiu se autosesizează pentru absolut toate partidele, pentru toți cei patru candidați independenți. Asta e sesizarea. Punct“, a subliniat Silvestru Șoșoacă.
Totodată, Silvestru Șoșoacă a spus că procurorii i-au ridicat telefonul pentru percheziții: „Mi-a fost ridicat telefonul, altul nu am, nu știu de unde fac rost, nu am niciun număr de telefon, nu știu cum să iau contact cu lumea...“, a mai spus Silvestru Șoșoacă.































Comentează