Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Simona Halep, întrunire de milioane înaintea semifinalei de la Indian Wells: Românca s-a întâlnit cu o celebră actriță și cu fiica ei - FOTO

www.gsp.ro
Simona Halep

Simona Halep s-a întâlnit cu actriţa americană Elisabeth Shue şi cu fiica acesteia, Agnes, la Indian Wells, unde liderul WTA participă la turneul Premier Mandatory. Halep s-a declarat încântată de flimul "Bătălia sexelor", în care Shue interpretează rolul soţiei lui Bobby Riggs, Priscilla.

"Am fost onorată să o întâlnesc pe Elisabeth Shue şi pe frumoasa ei fiică. Îmi place ultimul ei film, Bătălia sexelor", a scris Halep pe reţelele de socializare, conform News.ro.

Citește și: Mărturii șocante ale lui Tibi Ușeriu, la sfârșitul ultramaratonului de la Cercul Polar pe care l-a câștigat: 'M-a mâncat de VIU' - VIDEO

Meciul de tenis din 1973, dintre Billie Jean King şi Bobby Riggs, supranumit "Bătălia sexelor", a fost ecranizat la Hollywood, cu Emma Stone în rolul jucătoarei americane şi cu Steve Carell în cel al tensimenului.

Riggs, unul dintre cei mai buni jucători de tenis în anii '40, era un ferm susţinător al ideii că tenismenii sunt superiori jucătoarelor şi că acestea din urmă nu îl pot învinge, chiar dacă avea 55 de ani. El a provocat-o la un meci pe Margaret Court, în vârstă de 30 de ani atunci şi numărul unu în lume, pe care a învins-o fără probleme, cu 6-2, 6-1, la 13 mai 1973. Riggs o provocase iniţial pe King, dar aceasta refuzase să joace un asemenea meci. Însă după înfrângerea lui Court, Billie Jean King (29 de ani atunci) a acceptat provocarea şi a câştigat partida care a avut loc la 20 septembrie 1973, cu 6-4, 6-3, 6-3. "Bătălia sexelor" a avut loc la Houston, cu peste 30.000 de spectatori în tribune şi cu o audienţă TV estimată la 90 de milioane de persoane, iar învingătoarea a încasat un premiu de 100.000 de dolari.

Citește și: Vești noi despre Halep: S-a aflat când va juca semifinala de la Indian Wells

În vârstă de 54 de ani, Elisabeth Shue a mai jucat în filme ca Back to the Future, Karate Kid, Cocktail, Leaving Las Vegas sau The Saint.

Simona Halep este calificată în semifinalele turneului de la Indian Wells, fază în care va evolua cu japoneza Naomi Osaka.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.