Premium
Au trecut câteva zile de la finala pierdută de Halep la Cincinnati, scor 1-6, 0-6 în fața spanioloancei Garbine Muguruza. Și pentru că opiniile la cald, deși savuroase, nu reușesc să-și creeze întotdeauna o bază solidă în realitate, am hotărât să las să se scurgă aceste câteva zile, până la scrierea materialului de față.
Conflictul pe care rezultatele Simonei Halep îl crează la nivelul societății românești este, în mare parte, de înțeles. Sportul autohton nu ne dă prea multe motive de a ține capul sus. Iar atunci când la orizont se nasc câteva premise, ne agățăm cu dinții de ele pentru a le transforma cu orice preț în motive.
În fine, când premisele nu reușesc metamorfoza în motive, suferim puternic, în spirit latin. Și pentru că nu putem fi obiectivi cu ceea ce iubim, cel mai adesea tenismena nr. 1 a României devine mai degrabă Simona românilor decât Simona Halep.
Simona românilor este viitorul număr 1 mondial. Este esența tare din sticluța cea mică. Este genială, făuritoare de imposibil. Buturuga mică care răstoarnă carul mare. Este cea susținută de milioane de inimi, iar asta înseamnă că ea devine a lor. Este idolul noii generații, este un supererou. Și ca oricărui supererou, greșelile umane nu îi pot fi atât de ușor trecute cu vederea. Simona românilor nu își mai aparține sieși. Orice înfrângere pe care o suportă nu mai este personală ci provoacă o înfrângere națională. Această Simona își trage energia din milioane de români, deci le e mai degrabă datoare lor decât ei personal. Nici visul pe care îl trăiește ea nu mai este unul propriu ci este visul întregii Românii. Nu are voie să îl strice, nu are voie să calce strâmb sau să spună că nu mai poate.
Pe de altă parte, Simona Halep este o jucătoare cum este și România de rând. Mică și firavă, dar care este capabilă să echilibreze balanța prin muncă asiduă. Simona Halep este o jucătoare de top 10, pe care contextul o poate aduce într-o zi pe prima poziție. Este o sportivă care nu datorează nimic țării în care a crescut. Pentru că nu a ajuns mare nici cu scutiri de taxe, nici cu burse, nici cu diferite alte facilități. Este o jucătoare emotivă, cu un spirit de luptă frumos, capabilă adesea să producă o surpriză. Și, ca orice surpriză, ea poate fi atât pozitivă cât și negativă. Simona Halep nu poate fi genul de tenismen care să țintească să se retragă de pe locul 1, ci genul care încearcă să scoată tot timpul cât de mult poate dintr-o situație dată. Nu este un geniu ci un sportiv cu un demon interior furtunos. Dar își dorește mult să evolueze, dovadă stând încercările de a închide în cușcă acel demon. Și, cu precădere sub tutela australianului Darren Cahill, reușește acest lucru din ce în ce mai des. Supărările și gesturile inexplicabile au dispărut iar rachetele sparte s-au împuținat la număr.
Dacă oamenii ar reuși să înceteze din a o urmări pe Simona românilor și i-ar da o șansă Simonei Halep, realitatea ar fi mai ușor de suportat. Și poate, într-un final, vom reuși să privim poziția din clasament și rezultatele ei nu ca pe un blestem de neam, ci cum sunt ele în realitate: o performanță unică în ultimii zeci de ani din istoria noastră sportivă.
