Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Societatea de salubrizare din județul Tulcea apelează la un executor judecătoresc pentru a recupera datorii de la 30 de primării

Eco Sud
salubrizare tehnologie

Operatorul judeţean de colectare a deşeurilor din judeţul Tulcea a somat 30 de primării să plătească facturi restante de anul trecut pentru serviciile prestate, însă unele autorităţi locale nu au fonduri pentru a-şi achita datoriile, potrivit Agerpres.

Societatea de salubrizare a fost somată la rândul ei să plătească 2,8 milioane de lei operatorului Staţiei de tratare mecano-biologică a deşeurilor din Mihai Bravu, care trebuie să achite la bugetul de stat contribuţia pentru economia circulară.

"Am ajuns la o limită la care nu mai putem susţine din credite acest serviciu, iar drept urmare am trimis la executor o parte din facturile cu termen scadent depăşite. Valoarea totală a datoriilor unităţilor administrativ teritoriale este de 4,8 milioane de lei, dar noi am trimis spre executare doar facturile mari şi cu termene scadente depăşite care însumează 3,2 milioane de lei", a declarat, pentru AGERPRES, directorul societăţii de salubrizare, Ionuţ Tudorache.

El a mai spus că, în lipsa banilor datoraţi de primării, societatea pe care o reprezintă înregistrează, la rândul ei, debite către operatorul Staţiei de tratare mecano-biologică a deşeurilor din Mihai Bravu, care a somat-o deja să plătească 2,8 milioane de lei.

Citește și: Stârnit de JUDECĂTORII ICCJ, fostul ministru Berceanu a dat `BOMBA`:`Bechtel...

"Avem discuţii cu băncile pentru refinanţarea liniei de credit, dar nici băncile nu înţeleg de ce nu am acţionat primăriile în instanţă mai devreme. Nu am făcut acest lucru pentru că am înţeles unele primării că nu au bani, dar am ajuns la limită", a precizat directorul Ionuţ Tudorache.

La rândul său, preşedintele Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Deşeuri, Ilie Petre, a declarat că societatea care operează staţia din Mihai Bravu trebuie să plătească la Fondul pentru Mediu contribuţia pentru economia circulară de 80 de lei pe tona de deşeuri depozitată.

"Sunt primării care au spus că vor achita după rectificarea bugetară, fiindcă sumele pe care le datorează sunt mai mari decât cele din bugete. Sunt primării care au probleme cu încasările din cauză că avem localităţi cu potenţial turistic unde cantităţile de deşeuri sunt imense în sezonul estival faţă de ce era previzionat şi nu avem toate soluţiile să identificăm dacă aceste deşeuri pleacă de la agenţii economici sau localnici, pentru că, ştiţi foarte bine, sunt multe locaţii care funcţionează în zona de turism, dar care nu sunt înregistrate ca agent economic", a explicat preşedintele ADI Deşeuri.

Ilie Petre a mai spus că în momentul de faţă, în unele localităţi din judeţ, se înregistrează sincope în activitatea de gestionare a deşeurilor, din cauza cantităţilor mai mari decât cele previzionate, situaţia fiind generată atât de activităţile de turism desfăşurate fără forme legale, dar şi de modificarea Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor.

"Noi am plecat cu calculele de la Planul naţional de gestionare a deşeurilor, care spune că o persoană în mediul rural generează 0,44 kg de deşeuri pe zi, iar o persoană din mediul urban 1 kg pe zi. Între timp, Planul naţional a spus că se face selectare şi după acest proces cantităţile ajung la 0,4 kilograme în mediul rural şi 0,93 kg în mediul urban, iar noi avem acum localităţi în care dacă ne raportăm la numărul locuitorilor pe care primăria spune că-l are, depăşim în unele localităţi cu până la 100% cantităţile estimate. (...) Aş vrea ca până la finele lunii august să se intre în normalitate, pentru că altfel există riscul să se blocheze sistemul", a menţionat preşedintele Ilie Petre.

Potrivit sursei, în momentul de faţă Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) înregistrează sincope în zona Sfântu Gheorghe, Crişan, CA Rosetti şi din cauza lipsei personalului.

"Operatorul nu a reuşit să aducă în sistem resursa umană necesară acoperirii tuturor serviciilor. La Sfântu Gheorghe, suntem în afara circuitului deşeurilor, din cauză că nu se poate circula pe drum Sulina-Sfântu Gheorghe şi am constatat că o echipă din Sulina formată din doi oameni trebuie să facă colectare atât în Sfântu, cât şi în Crişan şi în CA Rosetti, pentru că în aceste comunităţi nu găsim oameni care să facă această activitate", a mai spus preşedintele ADI Deşeuri.

Ilie Petre a precizat că situaţia SMID va fi discutată săptămâna viitoare într-o şedinţă a Adunării Generale a ADI.

Anul trecut a fost primul în care în judeţul Tulcea a funcţionat SMID, proiect finanţat iniţial prin Programul Operaţional Sectorial Mediu 2007 - 2013, apoi prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 - 2020, cu scopul dezvoltării unui sistem de gestionare a deşeurilor la standarde europene prin îmbunătăţirea serviciilor şi reducerea numărului de depozite neconforme din judeţ, potrivit practicilor şi politicilor europene.

Valoarea totală a proiectului în urma semnării contractelor de finanţare a fost de peste 92 de milioane de lei, cu TVA.

În judeţul Tulcea, există 51 de primării şi doar câteva dintre ele nu fac parte din ADI Deşeuri. Printre acestea se află Primăria municipiului Tulcea şi Primăria comunei Murighiol.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.