Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un șofer de TIR din România a făcut Dreptul și apoi și-a dat angajatorul din Belgia în judecată. A primit o sumă colosală

captură facebook
TIR noaptea sosea

Un român care a lucrat timp de 4 ani în Belgia ca șofer de TIR a dat în judecată angajatorul. După 7 ani de procese, bărbatul, care între timp a absolvit Dreptul, are de primit despăgubiri de peste 200.000 de euro.

Șoferul a invocat faptul că nu a fost plătit conform legislației belgiene, iar după 7 ani de procese, instanța i-a dat dreptate, relatează Digi 24.

Ștefan Popescu a lucrat timp de 4 ani pentru compania H.Essers din Genk, dar a primit salariu românesc, mai exact în jur de 200 de euro, atât cât era salariul minim în perioada în care a fost angajat. Instanța a decis joi că bărbatul avea dreptul la un salariu conform standardelor belgiene și i-a acordat despăgubirile. „Sper că acest proces va îmbunătăți condițiile sociale ale foștilor mei colegi”, a spus el, potrivit publicației belgiene Het Nieuwsblad.

A lucrat în Belgia, dar a fost plătit ca în România

Deși a lucrat în Belgia, leafa lunară era la nivelul celei din România, a primit salariul minim de la acea vreme. Inițial a fost angajat în țară, în 2011, la o filială a companiei belgiene, însă toată actrivitatea a desfășurat-o în străinătate. El făcea curse de noapte între Belgia și Germania. În plus, angajatorul i-a oferit 40 de euro, indemnizație zilnică, bani care acopereau mâncarea și costurile de parcurs.

Mai mult decât atât, la scurt timp a fost solicitat și pentru alte activități. Noaptea conducea TIR-ul, iar ziua verifica presiunea în anvelope, dacă era curățenie în cabine.

"Pentru asta, H.Essers mi-a mărit indemnizația zilnică de la 40 la 45 de euro", a explicat bărbatul.

În timp s-a remarcat tot mai mult și a devenit șoferul personal al CEO-ului firmei, Noël H.Essers. Când nu era solicitat de șef sau de familia acestuia, bărbatul își făcea cursele obișnuite de noapte. În această perioadă a reușit să studieze Dreptul, iar managerul companiei i-a promis contract de muncă belgian după absolvire, lucru care nu s-a întâmplat.

Din cauza unor divergențe avute, a fost trimis în România. Aici a realizat că va ajunge peste ani cu o pensie mică, având în vedere salariul cu care a fost plătit. Din această cauză, bărbatul care a muncit din greu pentru a-și întreține familia cu 5 copii, a acționat firma în judecată.

Instanța i-a dat dreptate

Instanța românească i-a spus că nu poate rezolva un conflict de muncă belgian: chiar dacă el a avut un contract românesc, angajarea efectivă a avut loc în Belgia. Cu hotărârea instanței din România, Popescu s-a adresat tribunalului pentru conflicte de muncă din Belgia. În primă instanță, decizia a fost împotriva lui Popescu, dar la apel i s-a dat dreptate. Tribunalul specializat din Anvers a decis că lui Ștefan Popescu trebuie să i se plătească din urmă diferențe salariale la nivelul salariului minim belgian, plus alte drepturi. Însă suma exactă va fi stabilită abia în ianuarie 2024, în cadrul unei alte proceduri legale speciale.

"Este cu adevărat o poveste de tip David versus Goliat, care ar putea crea un precedent pentru oricine din industria transporturilor care se află într-o situație similară. H.Essers îi datorează clientului meu mai mult de 200.000 de euro și în situația lui mai sunt mulți,” a explicat avocatul din Belgia care l-a reprezentat pe român la procese.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.