Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Şoferul camionului implicat în accidentul de pe DN 28 a acroşat ambulanţa şi apoi a intrat în autoutilitară, anunță IPJ Iași

accident ambulanta bucuresti

Poliţiştii care au efectuat primele cercetări la faţa locului în urma accidentului de pe DN 28, în zona localităţii Sârca, au constatat că şoferul autocamionului a acroşat ambulanţa, iar apoi a intrat în coliziune cu autoutilitara, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, Ioan Bîlea, potrivit Agerpres.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă în cazul acestui accident în care au murit şapte persoane, iar alte două au fost duse la spital.

"În această dimineaţă am fost sesizaţi că pe DN 28 a avut loc un accident rutier soldat cu victime omeneşti. Din primele cercetări efectuate la faţa locului, s-a constatat că şoferul unui camion ar fi acroşat o ambulanţă, iar ulterior ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară. În urma accidentului, şapte persoane au decedat, iar alte două au fost rănite. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul", a precizat purtătorul de cuvânt în cadrul IPJ Iaşi.

Citește și: Cum s-a SCUZAT `ȘEFU`` și `BOSSU``Claudiu Manda în fața anchetatorilor DNA

În urma accidentului care a avut loc marţi dimineaţa, în jurul orei 6,40, echipele de intervenţie ajunse la faţa locului au găsit cinci persoane în stop cardio-respirator. Ulterior, numărul persoanelor decedate în accident a crescut la şapte. Alte două persoane care se aflau în ambulanţa SAJ au fost duse la spital. Accidentul a avut loc în timp ce ambulanţa transporta de la staţia din Târgu Frumos o gravidă spre o maternitate, pentru a naşte.

Şase dintre cele şapte persoane care au decedat în accidentul care a avut loc pe DN 28, în afara localităţii Sârca, erau muncitori în construcţii care se aflau în autoutilitara lovită de un camion care a intrat pe contrasens, cea de-a şaptea persoană decedată fiind şoferul camionului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.