DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Sufletul românilor (sondaje și valori)

Inquam Photos / Liviu Florin Albei
Inquam proteste parlament

Statistici relativ celebre spun că în România sau Polonia (țări mai degrabă conservatoare) au loc mai puține violuri și agresiuni sexuale decât în moderna și liberala Olandă. Sunt românii și polonezii atât de blânzi. Sociologii vă vor spune că nu. Mai degrabă există alte standarde. Ceea ce o femeie din est ar putea interpreta ca o mârlănească pipăială pe sân care nu merită băgată în seamă este pentru femeia din vest o serioasă agresiune sexuală. Și mai este în est și ezitarea de a raporta în condițiile în care poliția tinde să fie mai slabă și mai puțin sensibilă la asemenea argumente.

Dar problema asta nu se limitează la violuri. Vasta majoritate a statisticilor infracționale par să favorizeze țările din est în defavoarea celor din Vest. Aceste statistici contrazic experiența individuală a românilor care când călătoresc în afară (și nu merg direct cu o rețea infracțională) tind să povestească un mediu mai liniștit, mai sigur, mai disciplinat și mai legal. Cine are dreptate.

Există o statistică infracțională care face excepție de la aceste model: statistica crimelor. Acestea se întâmplă semnificativ mai des în vest decât în est. Ce face crimele atât de speciale. Ei bine, elementul cheie este cadavrul. Crimele lasă în urmă cadavre iar cadavrele cu greu pot fi ascunse. Nu poți să privești la un cadavru și să spui că nu este un cadavru. La un viol poți să discuți voința părților dar pe un cadavru urma de înjunghiere este urmă de înjunghiere. Altfel spus, din punct de vedere al analizei datelor, cadavrele și crimele sunt adevărul (mă rog, o aproximare decentă a acestuia). Toate celelalte infracțiuni sunt opinii și raportări.

A furat Gheoghe găina? A luat-o el dar nu a furat-o că i-o promisese Maria când a ajutat-o la coasă și acuma se face că uită. Sau: A furat-o dom'șef dar nu-ți bate matele capul că au trecut pe acolo Ghiță celălalt și Sile și au rezolvat.

(Datele de mai sus provin din Eurostat)

Să trecem la alte relații, valori și agresiuni. În relație cu homosexualii, românii, polonezii și esticii tind să se descrie ca fiind toleranți peste media europeană. Datele le găsiți pe site-ul Agenției UE pentru Drepturile Fundamentale (FRA). Întrebare după întrebare, în diverse forme și intensități, se vede atitudinea deschisă și binevoitoare a românilor. Există, desigur, câteva excepții. Cea mai puternică este cea privind mersul de mână pe stradă (pentru cuplurile homosexuale). Această întrebare nu mai este pusă majorității ci minorității. Iar minoritatea răspunde, în majoritate covârșitoare: ne temem să se ținem de mână pe stradă. În România, în Polonia și în tot estul. Diferența de credibilitate nu este aceeași ca în cazul anterior. Oamenii pot spune că se tem deși nu se tem, dar este puțin. Cu cât datele sunt mai greu de falsificat cu atât atitudinea de respingere este mai clară. "Faptele" spun o poveste, opiniile alta.

O să închei cu situația celebră a sondajelor comerciale care măsoară valori și atitudini. Foarte posibil ca până acum să fi văzut știri care spun că românii vor în același timp cât mai multă libertate și un stat cât mai puternic. Sau că vor un stat care să ceară impozite puține dar să redistribuie mult.

Nu comentez aici dacă românii sunt "buni" sau "răi" sunt și ei cam ca toți vecinii din est. Întrebarea care apare din datele de mai sus este dacă putem lua de bune sondajele în care românii își declară atitudinile, comportamentele și valorile. Răspunsul este că nu prea. Desigur, cu multă grijă, se pot trage încă și concluzii valide, dar majoritatea întrebărilor din chestionare oferă răspunsuri care ilustrează confuzia.

De ce?

Într-o ordine întâmplătoare vom începe cu frica. Înainte de a se numi "sondaje", sondajele se numeau "anchete sociologice". Și mergea operatorul de interviu la oameni și le zicea: nene, tanti, fac și eu o anchetă sociologică. Nu lucram pe vremea aceea dar mi s-a spus că oamenii refuzau să răspundă la anchete. Un alt exemplu este răspunsul la întrebările despre venituri. În multe țări, oamenii declară la interviurile de sondaj venituri mai mari decât cele reale în dorința (adeseori slab conștientizată) de a epata pe cel ce pune întrebarea. În România, oamenii declară venituri mai mici. Pentru că, nu-i așa, nu știi niciodată când află statul și îți pune un nou impozit. Așa (intr-o mai mică măsură) cu întrebările despre valori. Occidentalul care se simte în siguranță în fața vecinilor și autorităților exprimă liber inclusiv opinii mai controversate. Esticul, nu neapărat.

Apoi, putem vorbi uneori de confuzie reală. De exemplu, nu este evident că statul nu ar putea în același timp să ia mai puțin de la cetățeni și să dea mai mult înapoi. Adică economiștii știu, dar nu și restul lumii. Adulții de azi nu au învățat principii de economie din familie pentru că s-au născut în comunism sau imediat după. Nu le au de la școală deoarece orele de economie din liceu sunt destul de inutile. Și nu le au din media sau de la politicieni deoarece aceștia sunt prea ocupați să fie populiști.

O explicație mai complicată, în care cred dar care tehnic este greu de dovedit, este că oamenii au opinii mai clare decât reiese din sondaje dar nu știu să le exprime. Ca să poți exprima valori trebuie să fi obișnuit să vorbești despre ele. Iar noi nu prea vorbim despre valori. Iar când vorbim, nu o facem suficient de des în limbajul modernității. Să vă dau un exemplu. Este la modă printre ultraconservatori sau simpli creștini să știi ce înseamnă "predanie". Nu este la modă să se vorbească despre circ. Dar de ce ai vorbi despre circ, simt că mă întrebați. Bună întrebare. Cunosc un caz în care o bătrână, la insistențele nepotului, l-a întrebat pe părintele Argatu de la Cernica dacă are voie nepotul să privească animale de circ la televizor. Dacă stăm să ne gândim, adevărul este că nu prea știm poziția Bisericii despre circ. Sau despre multe altele apărute în România după 1848. Așa că, poate, este mai util pentru un creștin să știe despre circ decât să fie un dicționar ambulant de limbă veche. Vedem asemenea anacronisme la Dan Puric, la mulți profesori, academicieni etc. Nu este vorba că au sau nu dreptate. Ci că insistă să aibă dreptate pe lucruri care nu au neapărat relevanță.

Odată traduse valorile tradiționale în limbajul modernității, ar trebui să ne uităm la coerența dintre acestea și valorile. Dar despre asta nici nu  mai încep să scriu că dacă încep nu mai termin.

 

Așa că sufletul românilor despre care fac mențiune în titlu nu poate fi cunoscut pentru că nu vorbim îndeajuns despre el. Postulăm, declarăm, declamăm, strigăm, impunem, penalizăm, creem reguli și comisii. Dar nu discutăm decât prea rar în liniște despre noi ca națiune.

Se spune despre Immanuel Kant că a a fost criticând spunându-i-se că nu aduce nimic nou față de sentimentul comun al moralei ci doar clarifică. Kant a luat acuzația ca pe un compliment. Ceea ce ne trebuie este un nou iluminism, un aufklaerung, o refacere a dezbaterii și a sferei publice. Fie și pentru ca să putem spune, nouă și altora, lucrurile în care deja credem.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Smart Start USA

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.