Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Specialiștii au dat VERDICTUL: De ce cutremurele se produc mai ales NOAPTEA

Shutterstock
cutremur seism

Cutremurul recent din noaptea de sâmbătă spre duminică (5.8 magnitudine) s-a produs în jurul orei 3,38 dimineață. Cel din 4 martie 1977, la ora 21.22. Dacă vă uitați la orele la care au loc seismele, veți observa că cele mai multe au loc noaptea, potrivit hotnews.ro.

Interesant este că fenomenul nu e propriu doar României. El se petrece în aproape toată lumea, cu o distribuție diferită a seismelor.

Au fost analizate ultimele 1000 de cutremure din România, luând în calcul doar seismele de peste 3 grade Richter. Astfel, din cele 1000 de cutremure, aproape 800 au avut loc noaptea și puțin peste 200 ziua. Am considerat de asemenea ziua ca fiind intervalul orar 08-20, iar noaptea intervalul 20,00-08,00.

Pe plan mondial există teorii care încearcă să explice acest fenomen prin influența gravitațională indusă de fazele lunii, dar...

"E o pură întâmplare, să știți! ", explică dl. Gheorghe Mărmureanu, cel mai titrat român în domeniul seismologiei. "Și noi am avut un proiect de cercetare pe tema asta, cu care ne-am omorât 5 ani de zile. Dar nu am ajuns la o concluzie clară", adaugă Mărmureanu. "Au fost luate fazele lunii din ultimii 800-900 de ani, s-au făcut calcule, dar am ajuns la concluzia că e hazardat să legi fazele lunii de producerea cutremurelor. Nu găsisem o corelație directă evidentă între fazele lunii și cutremure. Pur și simplu nu avem o explicație. Este doar Întâmplarea!", spune dl. Mărmureanu. În plus, adaugă directorul onorific al Institutului pentru Fizica Pământului, noi avem zona Vrancei, care e altceva. "E un cu totul alt sistem. Nu se potrivește cu niciun sistem tectonic ceea ce e în Turcia, Italia, Franța sau SUA", mai spune acesta.

Citește și: Microbuz cu 12 români răsturnat în Germania. Victimele au fost transportate la spital - FOTO

Faptul că e o simplă întâmplare e confirmat de actualul director general al Institutului, dl. Constantin Ionescu. "Nu este o regulă căreia natura se supune. Știți și Dvs că natura nu e controlabilă. Mai ales în Vrancea. Eu tind să cred că e o coincidență. Dacă ne uităm la cutremurele din 1990 încoace, mai sunt și unele care s-au produs ziua. Și poate că e mai bine să se producă noaptea. Pentru că pe timpul zilei, ai activitate economică mai intensă, cu mulțimi de oameni adunați la locurile de muncă, iar dezatrele ar putea fi chiar mai mari", consideră dl. Ionescu.

"Trebuie făcută o educație mai agresivă în privința acestor cutremure. Ce e de făcut cu prioritare atunci când seismul se produce", e de părere acesta.

Oricum, faptele rămân fapte: între orele 20,00 și 08 dimineața au loc de două ori mai multe seisme decât ziua. Și, vorba directorului general al Institutului pentru Fizica Pământului, poate că e mai bine așa.

Există și alte mituri, cum ar fi cea în care vremea "favorabilă" unui cutremur trebuie să fie caldă și însorită. FALS. Cutremurele au loc la mari adâncimi, unde vremea nu are nici un efect asupra situației meteo de la suprafață.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.