Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Spectacolul 'Cuvântul progres rostit de mama suna teribil de fals', în premieră la TNB

Capital
TNB

Spectacolul "Cuvântul progres rostit de mama suna teribil de fals" de Matei Vişniec, în regia lui Botond Nagy, va fi prezentat în premieră, sâmbătă, la Sala Studio a Teatrului Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, premiera spectacolului va avea loc în prezenţa autorului.

Inspirată din realitatea războiului bosniac, această piesă scrisă la începutul anilor 2000 îşi păstrează, din nefericire, actualitatea după mai bine de două decenii. Apreciată de critici drept una dintre cele mai frumoase piese ale lui Vişniec, melanj de dramă şi comedie neagră "Cuvântul progres rostit de mama sună teribil de fals"(publicată în 2007 la Editura Lansman) a cunoscut mai multe montări între care cea a Companiei Influenscenes, în regia lui Jean-Luc Palies (Premiul presei în 2009 la Festivalul de la Avignon - secţiunea off) sau montarea Companiei Trap Door Theatre din Chicago în regia lui Istvan Szabo, prezentată în urmă cu un deceniu la Festivalul "Zilele Matei Vişniec" de la Suceava, precizează TNB.

"Nu ştiam în urmă cu 23 de ani că piesa mea va rămâne de actualitate. Astăzi mă gândesc la mamele soldaţilor morţi în Ucraina. Şi mă gândesc cu oroare în special la mamele din Rusia cărora le este interzis practic să-şi exprime durerea în urma pierderii fiilor lor. Din surse demne de a fi crezute se spune că regimul încarnat de Putin le alocă sume importante de bani familiilor care şi-au pierdut fiii cu condiţia să tacă şi să nu emită nici o critică faţă de agresiunea barbară a Rusiei împotriva Ucrainei. Rămâne deci în mod tragic foarte actuală tema mamelor care nu-şi pot trăi doliul, cărora li se ia dreptul de a-şi îngropa copiii după datinile ancestrale şi cărora li se interzice să plângă în public", a afirmat autorul, citat în comunicat.

O dramă perenă, condimentată cu accente de umor negru, despre destine frânte sau radical schimbate şi, mai presus de orice, despre legătura răvăşitoare, de dincolo de lumi, dintre o mamă şi fiul ei, se arată în descrierea spectacolului.

"Îmi doresc ca spectacolul să vorbească în numele tuturor mamelor şi femeilor care au suferit vreodată, fie că şi-au pierdut copiii, fie că n-au putut să-i aibă niciodată sau i-au abandonat, dar care au totuşi şansa să vadă, ca pentru prima dată, prin ochii copiilor lor. Dacă inocenţa ar fi palpabilă, mi-aş dori să o resimţim măcar pentru o clipă prin acest spectacol. Iar dacă suntem atenţi, poate o observăm înainte să călcăm din nou pe ea", a declarat Botond Nagy.

Din distribuţie fac parte Maia Morgenstern, Marius Bodochi, Lari Giorgescu, Aylin Cadîr, Răzvan Oprea, Ada Galeş, Florin Călbăjos, Ciprian Nicula, Mihai Calotă, Silviu Mircescu, Cosmin Dominte.

Următoarele reprezentaţii vor avea loc pe 26 martie şi 22 aprilie, de la ora 19,30, la Sala Studio.

Biletele se pot procura de la Casa de bilete a TNB, precum şi online, pe bilet.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.