Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sportul german rămâne fără spectatori până spre finalul anului - Interdicția acestora în tribune s-a prelungit

news.ro
fani juventus torino

Autorităţile sanitare germane sunt împotriva revenirii spectatorilor în tribune, astfel că partidele vor avea loc cu porţile închise până la finalul anului, potrivit news.ro.

Ca parte a unor măsuri mai dure pentru combaterea răspândirii noului coronavirus, care se negociază între guvern şi regiuni, Germania va prelungi interdicţia rezenţei publicului pe stadioane până la sfârşitul anului, conform proiectului de acord, a cărui copie a fost obţinută de AFP.

Citește și: Dorel Căprar, pretinsul 'PROPRIETAR' al posturilor publice vacante din județ, aspiră la fotoliul primăriei Arad - Lista completă a candidaților pentru arădeni

Aceasta este o lovitură importantă pentru cluburile de fotbal din toată ţara, care sperau că vor putea începe parţial să-şi readucă fanii pe stadioane în noul sezon, care va începe la 18 septembrie.

Cu toate acestea, excepţii vor fi permise în regiunile în care rata de infectare a fost scăzută cel puţin o săptămână şi dacă organizatorii se asigură că participanţii provin exclusiv din regiunea respectivă sau din regiuni învecinate, în care răspândirea virusul este de asemenea redusă.

În Germania, adunările cu număr mare de oameni sunt deocamdată interzise până la 31 octombrie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.