DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Statul român în 'acțiune'. Consiliului Concurenţei, după explozia prețului la benzină: 'Nu am aplicat o sancţiune!'

Mediafax
Bogdan Chirițoiu

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu a declarat, luni, la Parlament, după audierea în cadrul comisiei economice din Senat, despre explozia preţurilor la carburant, că momentan, instituţia monitorizează piaţa şi strânge date şi că nu s-a aplicat nicio sancţiune. Este clar că suntem într-o situaţie în care am avut panică, a mai spus el, informează News.ro.

Bogdan Chiriţoiu a afirmat că s-au derulat controale ale ANPC şi ANAF, iar ANPC are o serie de probleme punctuale în unele benzinării.

”Ne uităm la ansamblu, la ceea ce fac companiile, nu ce se întâmplă la o staţie de benzină. Nu am acum un rezultat pe care să vi-l pot comunica”, a spus Chiriţoiu despre situaţia preţurilor la carburanţi.

”Momentan, monitorizăm piaţa, strângem date, nu am aplicat o sancţiune. Este clar că suntem într-o situaţia în care am avut panică şi în momente de panică se întâmplă lucruri”, a menţionat preşedintele Consiliului Concurenţei.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.