Stelian Ion, AMENINȚĂRI pentru Cîțu la sosirea la birou: Cine nu respectă MJ, ajunge să dea cu subsemnatul

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 02-09-2021

Actualizat: 02-09-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Remaniat de premierul Florin Cîțu, ministrul Justiției, Stelian Ion, și-a început ziua de muncă cu amenințări la adresa șefului guvernului, avertizând că dacă forțează avizarea PNDL 3 de către MJ, riscă să dea cu subsemnatul.

"Legat de acest subiect (n.r - avizarea PNDL 3) am avut dreptate. Ministerul Justiției nu primise proiectul orginal pe care să dea aviz. Termenul de patru zile nu avea cum să curgă. Dacă ar fi fost așa, ședința de ieri ar fi continuat. Legat de tehnicalități, eu vreau să spun că în spatele meu nu e doar o clădire. La Ministerul Justiției lucrează oameni de zeci de ani care nu își permit să își pericliteze carierea și să facă lucruri ilegale. Ministerul Justiției, de-a lungul anilor, a fost garantul respectării legalității și de câte ori nu s-au respectat aceste avize și opinii, unii au ajuns să dea cu subsemnatul.

Avem toate ingredientele pentru o guvernare de succes. La Justiție mai avem de armonizat. dar electoratul ne-a dat un vot, nu suntem parașutați aici, am ajuns în colaiție în urma unui vot popular. E foarte important să lucrăm bine împreună, eu nu am văzut să se schimbe modul de coordonare. Aș vrea să văd acțiuni ale miniștrilor, e foarte imporatant să creem o echoipă"., a declarat Stelian Ion.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri