Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Stelian Ion reia ideea căzută deja la CCR: Ministerul Justiţiei susţine înfiinţarea unui DNA al pădurilor

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Stelian Ion

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a organizat, vineri, o întâlnire de lucru privind combaterea infracţionalităţii de mediu, la care au participat membrii mai multor organizaţii, în care a subliniat că se doreşte adoptarea în scurt timp a unor soluţii pentru eficientizarea activităţii de cercetare în acest domeniu.

"Acţiunea Ministerului Justiţiei se subscrie obiectivelor programului de guvernare care prevede faptul că, pentru obţinerea unor rezultate mai bune pe linia luptei împotriva infracţionalităţii de mediu (tăieri ilegale de păduri, poluarea mediului, trafic de deşeuri etc), se are în vedere înfiinţarea unei structuri specializate în cadrul parchetelor", se precizează într-un comunicat al MJ.

Obiectivul presupune o consultare amplă cu toate instituţiile interesate din arcul guvernamental, cu cele din cadrul autorităţii judiciare, precum şi cu societatea civilă.

"Mulţumesc tuturor reprezentanţilor parchetelor şi instituţiilor guvernamentale care au răspuns pozitiv şi constructiv invitaţiei noastre. Salutăm implicarea societăţii civile din domeniul protecţiei mediului, pe care contăm în continuare şi cu care ne vom consulta şi în etapele următoare. Ne dorim ca în scurt timp să prezentăm public cea mai bună soluţie pentru modernizarea, specializarea şi eficientizarea activităţii de cercetare şi urmărire penală a infracţiunilor săvârşite împotriva mediului", a declarat Stelian Ion, citat în comunicat.

Potrivit MJ, la discuţii au participat reprezentanţi ai Parchetului de pe lângă Înalte Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Mediului Apelor şi Pădurilor, Gărzii Naţionale de Mediu, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, precum şi reprezentanţi ai organizaţiilor nonguvernamentale care activează în domeniul protecţiei mediului, Fundaţia Carpathia - European Wilderness Reserve, World Wildlife Fund, Societatea Ornitologică Română, Fundaţia Terra Mileniul III, Fundaţia Eco Civica, Let's Do It Romania, Asociaţia Ateliere fără Frontiere, Fauna şi Flora Internaţională, Mare Nostrum, Asociaţia Cinegetică pentru Cercetarea Habitatelor "Valori Superioare", Asociaţia "Act for Tomorrow".

În septebrie 2020, Curtea Constituţională a României a admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Guvernul Orban şi a constatat că este neconstituţională Legea pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu. "Legea nu arată cum trebuie, legea are multe probleme. Se suprapune pe competenţe cu DNA, se suprapune pe competenţe cu DIICOT", preciza la momentul dezbaterilor senatorul PNL Daniel Fenechiu. Legea inițiată de USR fusese adoptată de Parlament, fiind votată de toate partidele cu exepția UDMR. USR a criticat decizia Guvernului de a ataca legea la Curte, decizie despre care spune că încurajează hoții de lemn și îi cere explicații premierului Orban.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.