Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

STENOGRAME- Ceartă ca la ușa cortului în Parlament, pe agentul acoperit

spion
Opoziția a cerut constituirea unei comisii de anchetă specială în Parlament, dar puterea a refuzat. În Biroul Permanent al Camerei Deputaților a izbucnit o ceartă de mai mare frumusețea între parlamentarii puterii și cei ai opoziției. Redăm în continuare stenograma ședinței din 22 septembrie 2014: ”Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Comisie ca să ancheteze ce? Care sunt argumentele? Domnul Adrian George Scutaru: Domnule preşedinte, argumentele le aveţi expuse în adresa care v-a fost înaintată de liderii celor două grupuri parlamentare, considerând că, în baza Regulamentului, s-au îndeplinit formalităţile necesare pentru a face această solicitare. Noi considerăm, ţinând cont de afirmaţiile grave care au fost făcute în spaţiul public de către preşedintele României, că ar fi cazul ca Parlamentul să ia în discuţie şi acest subiect. Este punctul nostru de vedere. Bineînţeles, dumneavoastră şi colegii din Biroul permanent decideţi. Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: M-aţi lăsat fără cuvinte. Deci, pentru orice declaraţie a oricărui cetăţean trebuie să facem o comisie de anchetă. Domnul Tinel Gheorghe: Traian Băsescu nu este orice fel de cetăţean, să ştiţi! Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: E un cetăţean, un cetăţean al României. Pentru moment, noi nu îl audiem pe domnul preşedinte. Domnul Tinel Gheorghe: Până va fi… Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Are vocea prezidenţială stabilită prin Constituţie, noi nu putem să-l audiem. Domnul Tinel Gheorghe: A făcut această afirmaţie în calitatea de preşedinte al României. Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Şi noi ce să facem? Domnul Tinel Gheorghe: Este foarte importantă această solicitare a noastră. Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Păi nu avem nici o bază a deputatului. Noi ce să facem dacă a făcut o declaraţie? Dar ce, este prima pe care a făcut-o? Facem comisie la fiecare declaraţie a preşedintelui? Dragi colegi, suntem parlamentari, nu suntem noi care avem această abilitate. O comisie de anchetă nu o ducem în derizoriu, trebuie să fie bazată pe nişte fapte şi argumente. Eu am înţeles că a fost o audiere la comisiile care exercită controlul asupra celor două servicii, că nu ne jucăm aşa, facem o anchetă să vadă lumea că facem anchete, supunem la vot şi ducem în plen, fără nici un argument. Şi ce discută comisia respectivă? Pe cine cheamă la audieri? A doua zi încep audierile. Pe cine chemăm? Pe domnul preşedinte Traian Băsescu nu avem voie conform Constituţiei. Pe cine chemăm, pe domnul Turcescu, pe domnul Blaga, pe cine vreţi să chemăm? Păi nu, dar haideţi să discutăm, râde lumea de noi. Facem o comisie ca să ce? Să ne scărpinăm cu mâna dreaptă pe partea stângă a capului. Dacă principalul, deci, omul care a făcut declaraţia nu poate fi chemat în faţa unei comisii parlamentare, care este scopul acestei comisii? Care sunt argumentele juridice? Sunteţi oameni cu experienţă, sunteţi lideri de grupuri politice parlamentare. Facem o cerere ca să ce? Ca să o supunem la vot în Biroul permanent? Domnul Tinel Gheorghe: Este o chestiune extrem de gravă adusă în spaţiul public, domnule preşedinte. Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: De cine? Domnul Tinel Gheorghe: De preşedinte, de cel mai înalt demnitar al statului român. Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Păi, şi care sunt instrumentele noastre juridice, vă rog frumos! Domnul Tinel Gheorghe: Cele date de legislaţia în vigoare, Regulamentul Camerei Deputaţilor împietează… Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Domnule Neacşu, care articol? Domnul Tinel Gheorghe: Nu, că nu vreţi dumneavoastră, este una, şi că blocaţi este altceva, să ştiţi! Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Cu ce să blocăm domnule? Domnul Tinel Gheorghe: Ba da, o blocaţi. Faptul că nu vreţi, este totul blocat. Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Domnul Neacşu. Domnul Marian Neacşu: Mulţumesc domnule preşedinte. Observ că într-adevăr, tema suscită foarte mult interes, aşa cum a suscitat foarte multă energie şi în spaţiul public, pentru că sunt de dat răspunsuri la foarte multe întrebări, eu v-aş propune să o transmiteţi domnului preşedinte pentru a putea avea un punct de vedere obiectiv şi bine documentat Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi care să ne precizeze acoperirea legală şi atribuţiile pe care am putea să le avem faţă de un astfel de demers. Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Domnul Oltean. Domnul Ioan Oltean: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Dacă toate condiţiile procedurale prevăzute în Regulament sunt îndeplinite, Biroul permanent nu poate să facă altceva decât să ducă respectiva solicitare în plenul Camerei, nu poate nici să decidă el, nici să o trimită în altă parte, ci să se ducă în plenul Camerei. Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Putem să mai avem un punct de vedere al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi al Comisiei de regulament, atât, nu avem altceva de făcut. Domnul Ioan Oltean: Atât, da. Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Asta-i tot, pentru că este o chestiune extrem de delicată care din punctul meu de vedere ne pune într-o situaţie în care nu avem instrumente legale. Dacă ar face o declaraţie orice cetăţean al României, mai puţin domnul preşedinte al statului român, ar putea fi chemat în faţa unei comisii de anchetă, comisie specială. Domnia sa care a făcut afirmaţii într-o conferinţă de presă nu poate fi, sub nici o formă, chemat în faţa Parlamentului. Domnul Oltean. Domnul Ioan Oltean: Putem audia cele două servicii care sunt ele sunt cei mai în măsură. Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Ce să facem cu cele două servicii, ce să ne spună? Declaraţia dumneavoastră sau a mea? Bun. Eu vă propun următoarea variantă care este corectă şi domnul Oltean are dreptate şi domnul Tinel Gheorghe are dreptate. Vă propun să cerem Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi Comisiei de Regulament ca într-o săptămână să ne dea răspunsul. Este bine? Eu zic că împăcăm pe toată lumea şi cu ocazia aceasta. Da? Domnul Tinel Gheorghe: Domnul Tinel Gheorghe: Domnule preşedinte, Cererea făcută de liderul Grupului parlamentar PSD excede Regulamentului. În momentul de faţă, comisiile parlamentare, modul de constituire a comisiilor parlamentare de anchetă şi procedura este strict reglementată în Regulamentul Camerei Deputaţilor. Dacă există dubii în acest sens, Regulamentul prevede că Biroul permanent poate accepta sau poate refuza o astfel de cerere, dar acest tertip de a duce la Comisia juridică şi la nu ştiu câte alte comisii, este în afara Regulamentului Camerei Deputaţilor. Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Punctul de vedere pe care l-a exprimat şi domnul vicepreşedinte Oltean, care are mai multă experienţă ca dumneavoastră în ceea ce priveşte ... Domnul Tinel Gheorghe: Nu este vorba despre experienţă, e vorba de regulament! Este vorba de regulament, nu de experienţă! Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Domnule deputat, vă rog frumos să închideţi microfonul! Vă rog frumos să mă lăsaţi să conduc şedinţa! Când vreţi să fiţi aşa de violent în limbaj, să puneţi mâna pe microfon, când vreţi, la dumneavoastră, la grupul parlamentar, puteţi să vă jucaţi cu microfonul cât vreţi! Aici, suntem în Biroul permanent şi avem reguli! Domnul Tinel Gheorghe: Eu nu ştiam că s-a privatizat Biroul permanent, domnule preşedinte! Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Staţi liniştit, nu s-a privatizat, că vă place cu butonul, văd! Dragi colegi, eu vă propun următoarea variantă. Există acest instrument pe care îl avem, să cerem opinia Comisiei de Regulament, în care fiecare grup politic are un singur vot şi Comisiei juridice, să ne explice. Eu accept şi varianta pe care au spus-o colegii mei, dar accept şi acest instrument pe care îl are regulamentul, să cerem un punct de vedere, pentru câteva zile. Nu încălcăm regulamentul, nu obstrucţionăm, iar luni avem răspunsul şi luni discutăm. Cine este pentru? Mulţumesc foarte mult! Abţineri? Nu sunt. Voturi împotrivă? Trei voturi împotrivă. Deci, o trimitem Comisiei juridice şi Comisiei de regulament, să ne dea un punct de vedere până luni, luni o punem pe ordinea de zi la Biroul permanent, da? Mulţumesc foarte mult.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.