Premium
STUDIU: Algele şi plantele acvatice au făcut parte din alimentaţia populaţiilor europene până în Evul Mediu
Consumul de alge şi plante acvatice, o practică obişnuită în unele ţări asiatice, a fost un obicei comun până în Evul Mediu pentru multe populaţii europene, conform unui studiu publicat marţi, care sugerează că această sursă de proteine şi-ar putea găsi loc în alimentaţia acestora din urmă, transmite AFP, conform Agerpres.
Plante acvatice roşii sau verzi, precum frunzele de lotus sau varza de mare, care decorează de obicei platourile cu fructe de mare sau plutesc în supele servite în restaurantele japoneze, au făcut parte în trecut din alimentaţia europenilor.
Săpăturile arheologice şi textele istorice le-au conferit până în prezent un rol necomestibil, pe post de combustibil sau îngrăşământ, spre exemplu.
Studiul, realizat de o echipă internaţională de oameni de ştiinţă, condusă de arheologi de la universităţile britanice din York şi Glasgow, dezvăluie utilizarea lor în alimentaţie pentru populaţiile de pe coastele europene, din ţările baltice până în Scoţia şi Spania.
Cercetătorii au găsit dovada printr-o metodă inovatoare: analiza plăcii dentare extrasă din rămăşiţe de dinţi de la 74 de indivizi din 28 de situri arheologice, prin intermediul unei tehnici de spectrometrie de masă, ce face posibilă identificarea compuşilor organici.
Placa dentară a servit drept "rezervor" pentru aceşti markeri biologici atribuiţi mai multor tipuri de plante.
Se pare că algele roşii erau consumate atât într-un sit din Insulele Orkney din nordul Scoţiei, în urmă cu 5.000 de ani, cât şi la Coruna, în sud-estul Spaniei, în urmă cu aproximativ 8.000 de ani. De asemenea, din alimentaţie făceau parte şi plante acvatice de apă dulce, precum frunzele de Potamogeton, frecvent întâlnite în iazuri din Portugalia, Scoţia sau Lituania. Consumul a fost detectat până în Evul Mediu, în urmă cu doar opt secole.
- Beneficii nutriţionale -
"Este posibil ca acestea să fi fost consumate o perioadă de timp mult mai îndelungată", a declarat pentru AFP Karen Hardy, profesor de arheologie preistorică la Universitatea din Glasgow, autoare principală a studiului publicat în jurnalul ştiinţific Nature.
Această cercetătoare contestă atât naraţiunea conform căreia dezvoltarea agriculturii, odată cu revoluţia din Neolitic, în urmă cu aproximativ 10.000 de ani, a marginalizat consumul de alge şi plante acvatice, dar şi faptul că aceste alge au reprezentat o resursă utilizată în caz de foamete sau ca hrană pentru animale.
Însă, din moment ce se găseşte doar ceea ce se caută, studiile referitoare la obiceiurile alimentare ale vechilor europeni s-au concentrat pe producţia asociată agriculturii. Un bias întărit de o tehnică tradiţională de analiză, numită analiză izotopică, puţin adaptată pentru detectarea de urme ale consumului de alge.
În pofida acestui fapt, "beneficiul nutriţional al algelor marine era suficient de bine înţeles de către aceste populaţii antice pentru ca ele să menţină o legătură alimentară cu marea", a explicat dr. Stephen Buckley de la Universitatea din York, coautor al studiului.
Această resursă, bogată în proteine, era încă folosită ca hrană în insulele scoţiene în secolul al XVIII-lea. Şi persistă, ca element cultural, într-o pâine galeză cu alge, numită "laverbread".
Cu toate acestea, aşa cum demonstrează şi consumul lor în Asia, algele marine sunt "foarte sănătoase, foarte hrănitoare, accesibile şi regenerabile", a notat Karen Hardy, care consideră că prin acest studiu "subliniem pur şi simplu faptul că ele au fost consumate în trecut în Europa şi că ar putea fi consumate din nou".
