Subiecte sensibile pe agenda vizitei lui Tillerson în Turcia: Siria şi Fethullah Gulen în prim-plan

Autor: Cristian Gheorghe

Publicat: 29-03-2017

Actualizat: 29-03-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Autorităţile turce vor discuta cu secretarul de stat al SUA, Rex Tillerson, în timpul vizitei pe care acesta o va efectua joi la Ankara, despre situaţia din Siria şi despre extrădarea clericului Fethullah Gulen, autoexilat în SUA şi pe care regimul de la Ankara îl acuză de orchestrarea puciului eşuat din iulie 2016, a indicat miercuri ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu, transmite Reuters, conform agerpres.

Într-un interviu acordat postului TRT Haber, Mevlut Cavusoglu a mai precizat că Ankara va aborda şi subiectul recentei arestări la New York a unui director al băncii turce de stat Halkbank.

Un avion cu 141 de pasageri la bord A LUAT FOC la aterizare - FOTO/VIDEO

Procurorii americani l-au inculpat marţi pe Mehmet Hakan Atilla, director general adjunct la Halkbank, pentru implicare într-un mecanism, întins pe mai mulţi ani, de încălcare a sancţiunilor aplicate de SUA împotriva Iranului.

În interviul menţionat, Mevlut Cavusoglu a cerut proceduri transparente în cazul arestării lui Hakan Atilla. Potrivit ministrului, consulul general al Turciei la New York nu a primit informaţii despre Atilla până la publicarea comunicatului oficial.

Conform unor responsabili de rang înalt din Departamentul de Stat, discuţiile lui Rex Tillerson cu preşedintele Recep Tayyip Erdogan se vor concentra pe conflictul din Siria, subiectul central urmând să-l constituie ofensiva coaliţiei internaţionale conduse de SUA pentru recucerirea oraşului Raqqa din mâinile Statului Islamic şi pentru stabilizarea zonelor din care jihadiştii au fost alungaţi.

Secretarul de presă al Casei Albe, IRITAT de o jurnalistă: 'NU MAI DA DIN CAP!' / VIDEO

Oficialii americani se aşteaptă ca preşedintele Erdogan şi alţi responsabili turci să evoce cazul clericului Fethullah Gulen.

Vizita lui Tillerson survine într-un moment politic sensibil în Turcia, care se pregăteşte pentru referendumul constituţional de pe 16 aprilie vizând extinderea prerogativelor prezidenţiale.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri