DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Suma URIAȘĂ pe care Sebastian Ghiță a depus-o la DNA drept cauțiune: A dat dublu

digi24.ro
sebastian ghita

Sebastian Ghiță a depus o cauțiune uriașă la DNA! Procurorii i-au cerut aproximativ 13 milioane de euro, iar el a depus garanții pentru aproape 20 de milioane de euro. Asta, după ce, prima dată, procurorii au anunțat că deputatul nu a depus suficiente garanții.

La data de 28 aprilie 2016, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au admis cererea inculpatului GHIȚĂ SEBASTIAN AURELIAN, deputat în Parlamentul României, de constituire a cauțiunii în limita sumei de 59.417.133 lei, prin depunerea de garanții reale imobiliare și mobiliare asupra mai multor bunuri imobile, bunuri mobile reprezentând echipamente ce aparțin unei societăți comerciale și opere de artă, toate în valoare de 86.652.513,50 lei.

Citește și: INCREDIBIL Motivul SF pentru care judecătorii i-au refuzat candidatura lui Cristian Popescu Piedone

În conformitate cu dispozițiile art. 217 C pr. pen. cauțiunea garantează participarea inculpatului la procesul penal și respectarea de către acesta a obligațiilor, putând servi pentru repararea pagubelor cauzate prin infracțiune, a cheltuielilor judiciare sau a amenzii.

Inculpatului Ghiță Sebastian Aurelian i-a fost adusa la cunoștință ordonanța privind admiterea cererii de consemnare a cauțiunii și dispunerea sechestrului asiguratoriu în conformitate cu dispozițiile CPP.

Citește și: Alina Mungiu Pippidi, ofensivă în faţa servicilor: 'Să îşi facă treaba lor constituţională'

Măsura controlului judiciar pe cauţiune a fost dispusă de procurorii DNA Ploieşti la data de 31 martie, după ce Camera Deputaţilor a respins cererile privind reţinerea şi arestarea parlamentarului.

Deputatul este urmărit penal în acest dosar pentru două infracţiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii; două infracţiuni de dare de mită; şantaj; cumpărare de influenţă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Citește și: BĂTAIE ca-n filme în Parlamentul unui stat NATO / VIDEO

În acelaşi dosar mai sunt cercetaţi penal procurorii Liviu Tudose şi Aurelian Mihăilă, fostul subsecretar de stat în MAI, Viorel Dosaru, şi fostul şef al DGA Prahova Constantin Ispas. Aceştia sunt acuzaţi că au permis accesul deputatului la informaţii dintr-un dosar care nu erau destinate publicităţii, scopul constând în zădărnicirea unei anchete penale, dar şi în protejarea intereselor unor persoane şi firme cercetate în cauza respectivă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.