Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Surpriză în Cehia. Partidul aflat la guvernare s-ar putea alia cu comuniştii

Partidul Social Democrat Ceh, aflat la guvernare, ar putea lua în considerare formarea unui executiv cu Partidul Comunist (KSCM) în urma alegerilor parlamentare de anul viitor, a declarat premierul Bohuslav Sobotka, transmite miercuri Reuters, potrivit agerpres.

Citeşte şi: Fury e TERMINAT: 'Am tras cocaină la greu. Sper să mă omoare cineva, înainte să mă sinucid'

Într-un interviu acordat cotidianului Hospodarske Noviny, Sobotka a afirmat că social-democraţii pe care îi reprezintă nu exclud să-şi unească forţele cu KSCM după alegerile legislative din octombrie 2017.

El a condiţionat însă această perspectivă de renunţarea de către comunişti la agenda lor antieuropeană şi la opoziţia faţă de NATO.

Citește și: După doi ani, Iohannis e încă paralel cu Constituția

'Îmi pot imagina o cooperare cu comuniştii pe baza unor graniţe clare în ce priveşte securitatea Cehiei, în principal nepunerea sub semnul îndoielii a apartenenţei la NATO şi a poziţiei proeuropene a guvernului', a afirmat Sobotka.

Citește și: Cioloș s-a decis. Când va face marele anunț

Chiar dacă KSCM nu a dat niciun semnal că va lua în considerare îndeplinirea unor astfel de condiţii, declaraţia premierul ceh sugerează o atenuare a opoziţiei politice larg asumate faţă de acordarea unui loc comuniştilor într-un guvern democratic.

După cum comentează Reuters, aparentul tabu rupt de Sobotka poate însă să reflecte şi situaţia indicată de sondajele de opinie.

Citește și: Scandal imens în ALDE

Cel mai recent dintre ele, întreprins de institutul CVVM în luna septembrie, i-a arătat pe social-democraţi la o cotă de 23%, în urma actualului lor partener de coaliţie, partidul de centru ANO, şi înaintea comuniştilor, creditaţi cu 15% din intenţiile de vot.

Comuniştii au făcut parte din câteva guverne regionale, dar rămân nefrecventabili la nivel naţional, date fiind trecutul totalitar al ţării şi poziţiile lor politice, inclusiv sprijinul pentru Rusia.

Citește și: Laura Codruţa Kovesi s-a 'blindat': E URMĂRITĂ prin satelit după scandalul Black Cube / FOTO

Potrivit lui Sobotka, partidul său este dispus să coopereze mai departe cu comuniştii la nivel regional.

Cehia organizează vineri şi sâmbătă alegeri regionale.

În urma legislativelor din 2013, Partidul Social Democrat a format o coaliţie de guvernare împreună cu ANO, formaţiune condusă de miliardarul Andrej Babis, şi cu creştin-democraţii.

Citește și: Surpriză! Pe cine vrea Klaus Iohannis la SIE

Sobotka şi Babis s-au angajat să menţină alianţa până la următoarele alegeri, însă debutul unui nou ciclu de campanie a scos la lumină divergenţe profunde între cele două partide care se luptă pentru conducerea viitorului guvern.

Vezi şi: Panică în Statele Unite: Toni Braxton a ajuns la spital, în stare critică / VIDEO

Andrej Babis, aflat în fruntea unui concern, cel mai mare angajator privat din ţară, a bulversat scena politică tradiţională prin ascensiunea formaţiunii sale ANO în 2011, însă criticii săi îl acuză de conflict de interese.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.