Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sydney relaxează noi restricţii luni, în contextul în care rata de vaccinare se apropie de 90%

sydneyoperahouse.com
Sydney operă

Sydney, cel mai mare oraş din Australia, va relaxa noi restricţii antiepidemice începând de luni, la o lună după ce a ieşit dintr-un lockdown ce a durat aproape 100 de zile, în contextul în care rata de vaccinare a rezidenţilor săi care au primit ambele doze ale unor vaccinuri anti-COVID-19 se apropie de 90%, au anunţat oficialii locali, citaţi de Reuters.

Deşi se aplică doar persoanelor vaccinate cu schemă completă împotriva coronavirusului, noile relaxări din statul New South Wales, în care se află oraşul Sydney, anulează limitările privind numărul invitaţilor acceptaţi într-o locuinţă şi numărul persoanelor care au dreptul de a se reuni în aer liber, printre alte măsuri.

"Scoatem naţiunea din pandemie", a declarat prim-ministrul statului New South Wales, Dominic Perrottet, care i-a îndemnat pe rezidenţi să facă "un ultim efort" pentru ca acest stat australian să atingă, sau chiar să depăşească, o rată de vaccinare de 95%, informează Agerpres.

Câteva sute de persoane au organizat un protest faţă de vaccinare, duminică, în oraşul Sydney, însă astfel de proteste sunt neînsemnate în Australia, unde sondajele arată că persoanele care se opun vaccinării anti-COVID-19 reprezintă un procent alcătuit dintr-o singură cifră.

Statul Victoria, situat în sud-estul ţării, a înregistrat majoritatea cazurilor de COVID-19 din cele 1.417 infectări noi raportate în ultimele 24 ore, iar autorităţile de sănătate publică au anunţat totodată şi 10 decese asociate COVID-19 la nivel naţional.

Niciun caz nou nu a fost raportat în Northern Teritory, unde un lockdown local a fost extins până la miezul nopţii de luni spre marţi pentru a ţine sub control câteva focare epidemiologice de mică amploare.

Australia a depăşit pragul de 80% de populaţie vaccinată cu schemă completă împotriva noului coronavirus în cursul zilei de sâmbătă.

Australia a relaxat restricţiile de la graniţele sale internaţionale luni, pentru prima dată de la declanşarea pandemiei, însă aceste măsuri se aplică doar pentru persoanele vaccinate care vin din ţări cu rate mari de vaccinare.

Cu toate acestea, turismul intern este în continuare afectat, în condiţiile în care cele mai multe state şi teritorii australiene şi-au păstrat graniţele închise. Statul Western Australia se va redeschide atunci când va ajunge la o rată de vaccinare de 90% cu schemă completă, a anunţat premierul său.

În pofida focarelor de infectare cu varianta Delta, care au determinat lockdown-uri de mai multe luni în cele mai mari două oraşe din ţară, Sydney şi Melbourne, bilanţul infectărilor şi al deceselor din Australia este mult mai mic în comparaţie cu cele din majoritatea ţărilor dezvoltate: puţin peste 180.000 de cazuri şi 1.597 de decese asociate COVID-19.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.