DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Talibanii cer retragerea trupelor americane din Afganistan până la 1 mai

talibani

Talibanii au ameninţat miercuri cu ''consecinţe'' dacă Statele Unite nu îşi retrag trupele din Afganistan până la data limită de 1 mai, reacţie ce survine în contextul în care preşedintele Joe Biden a declarat că va fi ''dificil'' să se respecte acest termen, anunță AGERPRES.

''Americanii ar trebui să pună capăt ocupaţiei lor în conformitate cu acordul de la Doha şi să îşi retragă toate trupele din Afganistan până la 1 mai'', a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid.

''În caz contrar, din orice motiv sau pretext, vor fi responsabili pentru consecinţe'', a avertizat el.

Preşedintele SUA, Joe Biden, urmează să decidă dacă va confirma sau nu retragerea totală până la 1 mai a trupelor americane încă desfăşurate în Afganistan, în conformitate cu acordul semnat în februarie 2020 la Doha cu insurgenţii.

În schimb, talibanii s-au angajat să participe la negocieri de pace cu guvernul afgan, care au început în septembrie în capitala Qatarului, dar care până acum nu au înregistrat progrese semnificative.

Citește și: Încă o angajare CONTROVERSATĂ făcută de PNL: fata unui fost ștab din SRI, angajată pe post de consilier la un primar PNL

Joe Biden este în favoarea retragerii trupelor americane, însă unii responsabili americani se tem că o retragere pripită ar putea arunca Afganistanul în haos.

Administraţia Biden i-a acuzat pe talibani că nu au respectat acordul de la Doha, fiind responsabili pentru creşterea violenţelor în ultimele luni şi de faptul că nu au rupt toate legăturile cu organizaţii teroriste precum Al-Qaida.

Dimpotrivă, talibanii consideră că şi-au respectat angajamentele abţinându-se de la atacarea trupelor străine şi rămân ferme cu privire la data de 1 mai.

Biden a apreciat miercuri, într-un interviu pentru ABC, că este posibil, dar ''dificil'' să se respecte data de 1 mai, regretând că acordul de la Doha nu a fost negociat într-o manieră ''foarte solidă'' de fostul preşedinte Donald Trump.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.