Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tânăr salvat de poliţişti după o tentativă de suicid într-o pădure

hotnews.ro
padurea baneasa greenfield

Un tânăr de 28 de ani a fost salvat de la moarte de un echipaj de poliţie din comuna Romos, bărbatul fiind găsit într-o pădure la câteva momente după ce a încercat să-şi curme singur viaţa, a informat miercuri Inspectoratul de Poliţie (IPJ) Hunedoara, potrivit Agerpres.

Poliţiştii au fost alertaţi despre intenţia bărbatului de către soţia acestuia, o patrulă de poliţie deplasându-se imediat în teren.

Din discuţiile cu soţia tânărului, poliţiştii au aflat că acesta a plecat cu maşina, în cursul nopţii de marţi spre miercuri, în zona pădurii Cendea, pe drumul comunal dintre localităţile Orăştie şi Romos. După ce au găsit maşina pe marginea drumului, cei doi agenţi de poliţie plecaţi în căutarea bărbatului au intrat în pădure. Din întuneric au auzit soneria unui telefon mobil şi s-au deplasat în acea direcţie, unde l-au identificat pe bărbat şi au reuşit să-l salveze în ultimul moment.

"La sosirea poliţiştilor, tânărul încă prezenta semne vitale, iar prin susţinerea părţii inferioare a corpului şi acordarea primului-ajutor, viaţa acestuia a fost salvată", a precizat IPJ Hunedoara.

Bărbatul a fost preluat de către un echipaj SMURD şi transportat la o unitate medicală, în vederea acordării îngrijirilor de specialitate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.