Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tănase Stamule: În 6 luni actualul guvern a avut mai multe întâlniri cu mediul de afaceri decât oricare guvernare social-democrată

arhiva personala
Tanase Stamule

Tănase Stamule, consilierul premierului Ludovic Orban pe probleme economice, susține că executivul liberal a avut în ultimele 6 luni mai multe întâlniri cu mediul de afaceri decât oricare guvernare social-democrată, aceasta făcând parte din strategia de relansare a dialogului dintre stat și mediul privat.

Vezi și: Teodorovici, iniţiatorul legii de supraimpozitare a pensiilor, anunţ ŞOC: 'Va cădea la Curtea Constituțională'

„Este evidentă deschiderea guvernului Orban pentru nevoile mediului de afaceri. Încă de la instalare, premierul Orban a inițiat consultări cu reprezentanții oamenilor de afaceri, cu organizații sindicale și patronale, cu ONG-uri, pentru ca în final agenda măsurilor guvernamentale să țină cont de nevoile acestora. În ultimele 6 luni, actualul guvern a avut mai multe întâlniri cu mediul de afaceri decât oricare guvernare social-democrată în decurs de câțiva ani, care știm cum acționează de obicei: ia decizii, le aruncă în piață, vede care este pulsul acestor măsuri și apoi începe să repare ce a stricat”, a declarat Tănase Stamule.

El a dat și exemple de măsuri care au fost discutate de guvern împreună cu reprezentanții mediului de afaceri și adoptate ulterior : garanțiile de stat la creditele luate de IMM-uri, rambursarea TVA aferentă deconturilor cu sumă negativă, susținerea indemnizației de șomaj tehnic pentru firmele afectate de criză, în procent de 75 la sută din salariul angajatului dar nu mai mult de 75 la sută din salariul mediu brut la nivel național, amânarea popririlor și executărilor silite pentru creanțele bugetare sau susținerea cu 41,5 la sută a salariilor angajaților care revin la muncă din șomaj tehnic.

„Alte măsuri de susținere a firmelor vor fi anunțate în perioada următoare, pentru că, în definitiv, interesul nostru este ca acestea să repornească activitatea în toate sectoarele, să dispună de resurse care să le permită nu doar să mențină locurile de muncă actuale, ci să se dezvolte și să devină contributori importanți la PIB”, a spus el.

Prioritatea imediată, a arătat el, este nu doar să susținem firmele să repornească activitatea, ci să le prezentăm și proiecte publice la care să participe. „Cea mai mare parte a fondurilor europene vor merge pe proiecte de investiții în infrastructura de transport, energetică și medicală și în irigații. Economia nu poate trăi doar din consum, așa cum au încercat să ne convingă reprezentanții guvernelor precedente, care au fost total indiferenți la pierderea unor sectoare întregi de producție din România”, a spus el.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.