Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Târgul de Carte Gaudeamus: Regia Autonomă Monitorul Oficial a sărbătorit 190 de ani de la apariţie

monden.ro
monitorul oficial

Regia Autonomă Monitorul Oficial a sărbătorit 190 de ani de la apariţie la Târgul de Carte Gaudeamus.

În deschiderea evenimentului, directorul editorial al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", Gheorghe Toma, a citit un mesaj al preşedintelui Klaus Iohannis, în care acesta apreciază că "Monitorul Oficial reprezintă jurnalul statului român modern", potrivit Agerpres.

"Aniversarea a 190 de ani de la apariţia primei publicaţii oficiale a statului român reprezintă prilejul unei incursiuni în evoluţia şi dezvoltarea societăţii noastre. De la prima foaie oficială, aprobată de generalul Kiseleff în 1832 în Ţara Românească, şi până în prezent publicaţia oficială a statului român a reunit în paginile sale actele care au marcat parcursul nostru istoric. (...) Înfiinţarea şi dezvoltarea unei publicaţii oficiale a statului român a reprezentat răspunsul la imperativele politice ale vremii, o garanţie suplimentară pentru cetăţeni că elitele conducătoare se îngrijesc de îndeplinirea datoriilor lor şi îşi urmează misiunea cu care au fost investite în slujba poporului. (...) Monitorul Oficial reprezintă jurnalul statului român modern, memoria evoluţiei sale", a spus Klaus Iohannis în mesajul său.

Directorul editorial a prezentat şi un scurt istoric al Monitorului Oficial în care a amintit că primul redactor al regiei a fost Ion Heliade Rădulescu.

În prefaţa albumului aniversar "Monitorul Oficial. 190 de ani de la apariţie", Silvia-Claudia Mihalcea, secretar general al Camerei Deputaţilor, a scris că "publicaţia oficială a statului român reprezintă o sinteză a celor mai importante evenimente politice, istorice şi culturale care au contribuit la evoluţia României de astăzi".

"Publicaţia Monitorul Oficial a traversat numeroase schimbări de ordin politic, cultural şi administrativ din societatea românească, reuşind să şi păstreze valorile care au cârmuit-o încă de la înfiinţare: imparţialitatea, prestigiul, şi profesionalismul. Principala sa misiune a fost şi rămâne aceea de a aduce informaţia mai aproape de cetăţeni, potrivit adagiului latin 'nimeni nu se poate prevala de necunoaşterea legii'", a mai spus Silvia-Claudia Mihalcea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.