ALDE se bazează pe un număr ridicat de voturi în marile municipii la alegerile locale, spun surse din partid.
Dintr-o serie de cercetări interne ale partidului, realizate la nivel de municipii reședință de județ, a reieșit că ar fi mai avantajos pentru ALDE să meargă singură în alegerile locale.
Cea mai bună variantă pentru oamenii lui Tăriceanu, în acest sens, este războiul cu toată lumea, spun sursele citate: ruperea de PSD, respingerea oricărei alianțe cu PMP și Băsescu și competiția directă cu PNL-ul. Principalul adversar al partidului, la alegerile locale, va fi PNL-ul, electoratul vizat fiind cel de centru-dreapta.
De ce în marile orașe?
Surse din partid au explicat pentru STIRIPESURSE.RO că în cele mai mari centre urbane este un pronunțat vot politic, unul mult mai mare decât în comune și chiar decât în orașe mai mici. Un exemplu dat în acest sens este Bucureștiul, unde culoarea politică poate să conteze mai mult decât candidatul.
ALDE va încerca, astfel, să iasă de sub protecția PSD și să se bată pe voturile PNL.
Comentează