DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Temerile ONG-iștilor se adeveresc: Guvernul Germaniei își sporește autoritatea și puterea în lupta cu pandemia

Bild
proteste Germania

Deputaţii germani au adoptat miercuri o modificare a controversatei legi anticovid care consolidează puterile Guvernului Angelei Merkel, în vederea unei însăpriri a luptei împotriva celui de-al treilea val al pandemiei covid-19, relatează AFP, arată News.ro.

Această reformă a legii privind protecţia împotriva covid-19 - care prevede declanşarea automată a unor restricţii dure la nivel naţional în funcţie de anumite praguri ale infectării - a fost adoptată cu voturile conservatorilor şi social-democraţilor, aliaţi în cadrul unei maricoaliţii în Guvern şi majoritari în Parlament.

Citește și: RAPORT despre Wuhan făcut de Departametul de Stat al SUA: 'Un accident de laborator ar putea semăna cu un focar natural'

Organizațiile guvernamentale care militează asupra drepturilor omului au atras atenția în repetate rânduri că tendința Guvernelor de a se folosi discreționar de puterea oferită de pandemie poate fi periculoasă pentru principiile democratice ale societăților.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.