DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Uciderea unui bărbat de culoare reaprinde TENSIUNILE rasiale. 12 poliţişti au fost RĂNIŢI (VIDEO)

Doisprezece poliţişti au fost răniţi marţi seara în localitatea Charlotte, din statul Carolina de Nord, în estul SUA, în confruntări survenite după ce un afro-american a fost ucis de un poliţist, potrivit autorităţilor şi mass-media locale, informează AFP.

Totodată, potrivit mass-media, un număr nedeterminat de civili au fost răniţi în ciocniri.

Citeşte şi: Facebook anunţă MOBILIZAREA împotriva lui Gabriel Oprea. Oamenii ies în stradă!

După decesul lui Keith Lamort Scott, de 43 de ani, manifestanţii s-au reunit lângă locul unde acesta a fost ucis, agitând pancarte pe care se putea citi 'vieţile negrilor contează' şi scandând sloganuri precum 'fără justiţie nu poate fi pace', potrivit unui post local de televiziune.

În timpul confruntărilor, 'în jur de 12 poliţişti au fost răniţi, dintre care unul a fost lovit cu o piatră în cap', a informat pe Twitter poliţia din Charlotte-Mecklenberg. Aceşti poliţişti au fost răniţi 'când apărau comunitatea noastră în timpul unei manifestaţii', a adăugat poliţia într-o altă postare pe Twitter.

Citeşte şi: Raluca Prună, în război cu magistrații: Contraatacul ministrului Justiției

Postul local WSOC-TV a precizat că poliţia a recurs la arme antirevoltă şi la gaze lacrimogene în încercarea de a stăvili furia mulţimii. Mai multe vehicule ale poliţiei au fost atacate şi avariate, potrivit autorităţilor.

Poliţistul responsabil de uciderea lui Keith Lamont Scott, afro-americanul Brentley Vinson, a fost suspendat din funcţie. Potrivit postului local de televiziune, el făcea parte dintr-un grup de poliţişti mandataţi să aresteze un suspect.

Citeşte şi: Kovesi, despre votul Senatului pentru Oprea: 'O mamă rămâne să aştepte'

Keith Lamont Scott, care nu era persoana căutată, se afla într-o maşină din parcarea unui imobil şi era în posesia unei arme de foc, potrivit poliţiei. În schimb, apropiaţii săi afirmă că el nu avea decât o carte în mână.

Citeşte şi: Magistrații anunță 'cea mai amplă mişcare de după 2009'. Lista revendicărilor

Discuţia a escaladat şi poliţiştii au afirmat că s-au simţit ameninţaţi de Keith Lamont Scott, ceea ce i-a făcut să deschidă focul.

Primarul din Charlotte, Jennifer Roberts, i-a îndemnat pe locuitorii oraşului la calm. Acest caz 'merită răspunsuri şi o anchetă completă va fi declanşată', a promis aceasta pe Twitter, subliniind că doreşte să lucreze în acest dosar cu responsabili ai comunităţii afro-americane.

Citeşte şi: Putin îşi trimite mâna dreaptă să facă ordine în R.Moldova

Tensiunile rasiale au reizbucnit în SUA în ultimii doi ani, ca urmare a unei succesiuni de erori şi violenţe din partea poliţiei, de cele mai multe ori faţă de afro-americani neînarmaţi, notează agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.