Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Teodorovici, la finalul Președinției române a Consiliului UE: 'Am depus un efort susţinut, am fost foarte eficienţi şi suntem gata pentru următorul mandat'

teodorovici

Preşedinţia română a Consiliului UE a fost un test pentru administraţia publică, care a demonstrat că poate face faţă oricărei provocări, la cel mai înalt nivel, scrie ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, într-o postare pe pagina de Facebook. 

"Preşedinţia română a fost un test pentru administraţia publică, care a demonstrat că poate face faţă oricărei provocări, la cel mai înalt nivel. Pe scurt, mandatul Preşedinţiei române a Consiliului Afacerilor Economice şi Financiare arată astfel: am depus un efort susţinut, am fost foarte eficienţi şi suntem gata pentru următorul mandat", subliniază Eugen Teodorovici. 

Potrivit Ministerului Finanţelor, obiectivele Preşedinţiei române la Consiliul Economic şi Financiare au fost consolidarea Uniunii Economice şi Monetare, întărirea Uniunii Bancare şi a Pieţelor de Capital, o impozitare echitabilă şi eficientă şi gestionarea echitabilă a bugetului UE.

Dan Barna dă TESTUL pentru prezidențiale în USR: 'Zic că am șanse bune să obțin sprijinul colegilor mei'. Ce spune despre discuțiile cu PLUS


Cele 15 dosare închise în mandatul României sunt InvestEU, Pachetul privind reducerea riscurilor în sectorul bancar, Produsul pan-european de pensii personale, Distribuţia transfrontalieră a fondurilor, revizuirea Regulamentului privind infrastructura pieţei europene şi supravegherea contrapărţilor centrale, Finanţarea sustenabilă (indici şi transparenţă), Revizuirea firmelor de investiţii, Obligaţiunile garantate, Listarea IMM-urilor, Revizuirea funcţionării actualului Sistem european de supraveghere financiară, FISCALIS, Amendarea Codului Vamal şi Creditele neperformante (aspecte procedurale). 

În timpul mandatului României la Preşedinţia Consiliului UE, Ministerul Finanţelor Publice a organizat numeroase evenimente precum: Reuniunea informală a miniştrilor de economie şi de finanţe din Uniunea Europeană (Consiliul ECOFIN informal), din 5-6 aprilie 2019, la care au participat peste 40 de delegaţii, aproximativ 500 de persoane, cinci reuniuni formale ale Consiliului ECOFIN, Reuniunea comună a Grupului de experţi guvernamentali pentru achiziţii publice (EXPP) şi a Grupului de experţi în e-achiziţii (EXEP), Reuniunea Informală a Comitetului Bugetar, Conferinţa regională 'Experienţa României şi a altor state membre în procesul de adoptare a acquis-ului comunitar în domeniul achiziţiilor publice - lecţii învăţate' (Balcanii de Vest). 

România a exercitat primul său mandat la preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2019.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.