Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Test din Est pentru NATO: Țările din B9 cer suplimentarea forțelor în regiune împotriva unei Rusii agresive

NATO vs Rusia

Cele nouă ţări din Flancul Estic al NATO, reunite vineri la Varşovia, doresc ca "prezenţa întărită" a Alianţei Nord-Atlantice în regiunea lor, la ora actuală limitată la forţele terestre, să fie extinsă prin componentele navală şi aeriană, a declarat preşedintele polonez Andrzej Duda, potrivit AFP, conform agerpres.ro

Această doleanţă a fost exprimată în timpul discuţiilor asupra securităţii la Marea Neagră, a precizat Duda, care a informat, împreună cu omologul său român, Klaus Iohannis, despre prima parte a lucrărilor preşedinţilor ţărilor din "B9" (Bulgaria, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Republica Cehă, aceasta din urmă fiind reprezentată de preşedintele parlamentului), grup denumit astfel după prima lor reuniune, la Bucureşti, în 2015. 

Aceste ţări "sunt de acord că ar fi necesar" să fie întărită prezenţa NATO "printr-o componentă navală şi o componentă aeriană", pentru "a ajunge la un spectru complet", a dat asigurări Duda.

INCREDIBIL Meciul unei echipe de legendă a fost AMÂNAT: Jucătorii au fost CONVOCAȚI la mitingul PSD de la București


La rândul său, potrivit AFP, omologul român Klaus Iohannis a insistat asupra importanţei Mării Negre şi a pledat pentru "o abordare integrală a Flancului Estic". "Atâta vreme cât suntem uniţi, suntem puternici", a spus Iohannis. 

Liderii "B9" au adoptat o declaraţie comună în care îi cer summitului NATO, programat pentru iulie la Bruxelles, să întărească unitatea Alianţei şi să pregătească un răspuns la ameninţarea "hibridă". 

Expresia "tactici de război hibride" descrie tacticile care i-au permis Rusiei, potrivit Occidentului, să anexeze în 2004 Crimeea, îmbinând dezinformarea, ameninţările asupra infrastructurilor civile şi intervenţia sub acoperirea forţelor speciale. 

Întărirea NATO în Europa Centrală a fost decisă pentru a răspunde la îngrijorările suscitate de anexarea Crimeei şi de conflictul separatist din Ucraina. 

"Summitul NATO din 2018 trebuie să întărească unitatea Alianţei şi - în spiritul principiului de 360 de grade - să dea un răspuns integral la ameninţările actuale, printre care ameninţarea hibridă, cu care se confruntă aliaţii", declară autorii acestui document. 

Ei reafirmă doctrina NATO asupra Rusiei - care combină disuasiunea şi deschiderea spre dialogul politic - şi angajamentul de a aloca 2% din PIB pentru apărare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.