The Economist scrie într-o analiză dedicată rezultatelor relevate la ultimele testele PISA că dacă ar fi existat un „glonț de argint” pentru îmbunătățirea educației ar fi fost descoperit până acum. De pe altă parte, publicația punctează că asta nu înseamnă că e imposibilă o îmbunătățire sau că nu avem ce învăța de la testele PISA. De atfel, în articol cei de la The Economist își pun întrebarea de ce, după două decenii de teste PISA, scorul, per global, nu arată o îmbunătățire considerabilă, în ciuda faptului că accesul la informație a fost mai ușor ca oricând.
Important de menționat este și faptul că The Economist notează că aceste verificări PISA sunt, de fapt, un test pentru politicieni. Datele studiului sunt luate la puricat de specialiști care cred că au găsit secretele succesului, dar și de politicieni care caută recunoașterea reformelor pe care le-au aplicat.
La fiecare trei ani, miniștrii educației au măsura presiunii pe care au pus-o asupra copiilor. Programul Internațional pentru Evaluarea Elevilor (PISA) este un test care măsoară capacitățile tinerilor în materie de citit, matermatică și științe în 79 de țări, cu scopul de a face o verificare imparțială a progreselor înregistrate de sistemele educaționale a țărilor care participă la programul OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică).
Comentează