Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Thriller la Marea Neagră: Guvernul, atenționat de OMV Petrom privind rezervele de gaze

petrom

OMV Petrom are nevoie de claritate şi stabilitate legislativă, a declarat miercuri Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

"Neptun Deep este un proiect extrem de important, este o necesitate pentru România, fundamental pentru a asigura securitatea energetică, pentru că vedem o scădere a producţiei naţionale de gaze, o interconectivitate redusă şi preţuri mai mari la gazele naturale. Este un proiect extrem de important pentru ţară şi un proiect extrem de important pentru OMV Petrom. Vom fi în continuare deschişi la un dialog cu autorităţile, astfel încât să avem claritate în ceea ce priveşte piaţa liberalizată. Acestea sunt cerinţele cheie şi trebuie rezolvate cât mai repede pentru a permite o investiţie de multe miliarde de euro, astfel încât să oferim României securitatea energetică de care are nevoie.(...) Este un proiect extrem de important pentru OMV Petrom şi continuăm să fim extrem de angajaţi faţă de acest proiect", a explicat Verchere.

Aceasta a precizat că schimbările necesare pentru o decizie de investiţii vizează claritate şi stabilitate în ceea ce priveşte climatul investiţional, termeni competitivi din punct de vedere fiscal, dar şi infrastructura cheie, iar termenul este: "cât mai repede posibil".

"Claritate şi stabilitate, stabilitatea climatului investiţional, termeni competitivi din perspectiva fiscală şi claritate când vine vorba de accesul la piaţa liberalizată. În plus, avem nevoie de infrastructura cheie, dar asta nu ţine neapărat de aspectul legislativ. În ceea ce priveşte intervalul de timp, noi vrem cât mai repede posibil pentru că noi considerăm că aceasta este o adevărată necesitate pentru România, dar şi pentru companie. Noi, împreună cu partenerul (ExxonMobil n.r), am cheltuit deja 1,5 miliarde euro pe acest proiect. Cu cât durează mai mult cu atât se deteriorează aspectele economice", a subliniat aceasta.

Christina Verchere a precizat că operatorul în acest proiect este ExxonMobil, iar OMV Petrom este copartener, dar a refuzat să facă vreun comentariu legat de zvonurile privind intenţia Exxon de a se retrage din proiect sau de a aduce încă un partener.

"Nu avem comentarii privind Exxon. Întrebările trebuie adresate acestuia. (...) Pe partea de operare este un document confidenţial şi nu facem comentarii legate de un document confidenţial", a spus şefa OMV Petrom.

De altfel, şi în comunicatul privind rezultatele financiare obţinute în prima jumătate a acestui an, reprezentanţii companiei au reiterat că, în ceea ce priveşte Neptun Deep "mediul legislativ actual nu oferă premisele necesare pentru o decizie de investiţie în valoare de câteva miliarde. Rămânem dornici să vedem zăcămintele din Marea Neagră dezvoltate şi suntem în dialog cu autorităţile pentru a înţelege calea de urmat".

OMV Petrom şi ExxonMobil explorează blocul de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, unde rezultatele preliminare au indicat rezerve de 42-84 de miliarde de metri cubi de gaze.

Citește și: DIICOT a dezvăluit elemente noi din cazul Caracal: Butoiul din curtea lui Gheorghe Dincă este, de fapt, un arzător improvizat .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.