O lege ar putea permite celor care vor să facă armata, fie că sunt băieți, fie că sunt fete, să urmeze stagiul militar! Este un proiect de lege la care lucrează deputatul Daniel Ghiță, de la PSD. ”Există state puternice care oferă această posibilitate, iar efectele asupra tineretului au fost benefice.”, își motivează fostul luptător K1 decizia.
”Lucrez la un proiect de lege prin care tinerii și tinerele să se poate înscrie voluntar, după școală, o dată cu împlinirea vârstei de 18 ani, în Armată. Vreau ca toți să aibă această posibilitate. Până își găsesc un alt loc de muncă, până se mai maturizează, decât să plece în străinătate, ( la cules de sparanghel in Germania și căpșuni in Italia) își pot găsi un rost aici în țara lor. Există state puternice care oferă această posibilitate, iar efectele asupra tineretului au fost benefice.
Armata înseamnă disciplină, mișcare, ordine și responsabilitate. Pe durata efectuării serviciului militar, recruții vor fi plătiți, iar la terminarea serviciului vor fi mai pregătiți pentru viață. Trăim vremuri grele, iar pregătirea militară pe scară largă nu ne-ar strica.
Voi ce credeți?
Nihil Sine Deo”, e mesajul transmis de Daniel Ghiță.































Comentează