Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Toni Greblă, REACȚIE-FULGER la respingerea miniștrilor și ATAC la Klaus Iohannis

grebla

Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, a declarat joi, la Antena 3, că „probabil” Executivul va retrimite la Palatul Cotroceni documentatia care insoteste propunerile de numire a ministrilor Dezvoltarii si Transporturilor, inclusiv cazierele.

"Probabil o să facem şi acest lucru (trimiterea cazierelor, n.r.) în zilele următoare şi apoi vom aştepta reacţia preşedintelui şi vom acţiona în consecinţă. (...) Formal, ca să vedem până unde poate merge această încrâncenare a domnului preşedinte, probabil vom proceda în consecinţă. Însă, atitudinea lui va rămâne probabil în continuare aceeaşi. Ea este de neînţeles şi nu poate fi interpretată decât în cheia politicianistă, în cheia campaniei electorale în care se află preşedintele mai profund de câteva luni", a declarat acesta, potrivit Agerpres.

Toni Greblă a confirmat că în aceste condiţii este posibil ca Guvernul să sesizeze din nou Curtea Constituţională pe acest subiect.

El a menţionat că niciodată, în ultimii 30 de ani, la depunerea candidaturii pentru demnitatea de ministru "nu s-a cerut vreun act doveditor".

"În ultima tentativă de remaniere guvernamentală, prim-ministrul a făcut opt propuneri de revocare şi, respectiv, de numire în funcţia de ministru. Toate au fost făcute după acelaşi tipic, într-o singură adresă. Şase au fost acceptaţi, doi au fost respinşi. Niciunul nu avea niciun act la dosar, ci numai solicitarea premierului de a fi numiţi în funcţiile respective prin decrete. Prima dată, preşedintele a respins, pentru că i s-au părut candidaturile nepotrivite. După ce a apărut decizia Curţii Constituţionale, care îi spunea preşedintelui că numai pentru motive de legalitate poate să respingă propunerile, atunci a invocat formal neîndeplinirea condiţiilor de legalitate. La început, fără să se refere la nimic, acum dând senzaţia că s-ar referi la cazierul judiciar", a adăugat el.

"Acest precedent este foarte periculos, în momentul în care verifici condiţiile de legalitate pentru a îndeplini demnitatea de ministru exact ca la orice angajare, în oricare dintre instituţii, autorităţi sau întreprinderi. Acolo însă legea prevede: la dosarul de candidatură se ataşează următoarele acte. (...) Pentru demnitatea de ministru nu este prevăzută în procedura de numire a miniştrilor niciun act doveditor al acesteia, doar condiţiile generale pentru a putea fi ministru. (...) Pentru incompatibilitate, să vă dau un singur exemplu: poate fi numit azi un ministru care este în stare de incompatibilitate, acesta având 15 zile la dispoziţie să opteze şi să iasă din starea de incompatibilitate. Deoarece nu pot fi obligat să ies din starea de incompatibilitate, pentru ca peste două zile preşedintele să nu mă numească ministru", a mai spusToni Greblă.

Citește și: Eugen Nicolicea indică MUTAREA DUBLĂ A GUVERNULUI după scrisoarea lui Iohannis .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.