Premium
Avocatul Toni Neacșu critică, miercuri, reacția procurorului general al României, Augustin Lazăr, în scandalul generat de dezvăluirile luju.ro, precizând într-o postare pe Facebook că „este rușinos modul în care înțelege să dea explicații publice cu privire la implicarea sa”. Augustin Lazăr este în centrul unui scandal, după ce s-a aflat că, în anii '80, a refuzat eliberarea condiţionată a disidentului anticomunist Iulian Filip, pe motiv că a continuat acţiunile subversive împotriva regimului Ceauşescu. Procurorul general a răspuns acuzațiilor, aruncând responsabilitatea pe judecători.
„Este rușinos modul în care procurorul general al României înțelege să dea explicații publice cu privire la implicarea sa, în calitate de procuror comunist delegat la Penitenciarul Aiud, în chinul torționar prin care a trecut deținutul politic Filip Iulius.
Procurorul general, în loc să-și asume deschis un accident biografic care ține de vremurile istorice triste în care și-a început cariera, minimalizează importanța comisiilor de liberări condiționate din penitenciarele comuniste și aruncă pe piață jumătăți de adevăr ori construiește piste false.
Mai întâi, d-ul Lazăr condamnă ritos, prin comunicatele de presă ale Ministerului Public, ca fiind o dezinformare afirmația că ar fi făcut poliție politică. Ca să dovedească asta își publică adeverințele de la CNSAS. D-ul procuror general Lazăr știe că potrivit Legii 189/1999 CNSAS nu verifică decât calitatea de lucrător sau colaborator al securității. Calitatea de lucrător sau colaborator nu poate rezulta decât din înscrisuri, rapoarte și alte probe aflate în arhive. Adeverințele eliberate nu spală trecutul cuiva ci demonstrează doar că la acel moment nu s-au găsit probe concrete din care să rezulte implicarea în activitatea de poliție politică, adică de colaborare directă cu Securitatea.
Deci, este adevărat că procurorul general are de la CNSAS adeverințe potrivit cărora nu a fost lucrător sau colaborator al Securității, în sensul legii. Este adevărat, dar nu este relevant.
În al doilea rând, d-ul procuror general Augustin Lazăr își găsește scuze cu privire la implicarea sa susținând că rolul comisiei de liberări condiționate, în anii comuniști, era limitat și că aceasta nu lua decizii, liberarea condiționată fiind luată de judecător. "Precizez că rolul acestei comisii nu era de a dispune punerea în libertate a unor condamnați, acesta fiind exclusiv atributul instanței de judecată, ci de a verifica îndeplinirea criteriilor tehnice prevăzute de art. 59 – 60 din Codul penal din 1969 (îndeplinirea unei fracții minime obligatorii din pedeapsa ce se executa și inexistența rapoartelor de sancționare disciplinară)".
D-ul Lazăr denaturează adevărul. Mai întâi, judecătorii nu puteau dispune liberarea condiționată dacă comisia de propuneri nu le recomanda asta. Deși teoretic deținutul se putea adresa și direct judecătorului, în practică sistemul funcționa ca uns și nici un deținut nu era liberat condiționat dacă procurorul și șeful penitenciarului nu era de acord cu asta.
În al doilea rând, și aici dezinformarea e gravă, comisia nu verifica doar chestiuni tehnice, adică îndeplinirea fracției și lipsa rapoartelor de sancționare disciplinară. Comisia verifica cea mai importantă condiție pentru liberarea condiționată și anume dacă deținutul a dat dovezi temeinice de îndreptare. Tocmai de aceea în documentele publicate de Luju se consemnează concluzia clară a comisiei: "Nu a dat dovezi de îndreptare". Peste această concluzie nici un judecător de atunci nu putea trece.
Și mai este ceva. Dacă o persoană era respinsă pentru liberare, cum a fost cazul cu Filip Iulius, comisia stabilea un termen până la care acesta nu mai putea o noua cerere. Legea prevedea că acest termen nu poate fi mai mare de 1 an, el putând fi desigur mai scurt. Decizia privind termenul la care bietul om putea face o nouă cerere să-i fie analizată situația aparținea în întregime comsiei, iar decizia finală în cadrul acesteia era desigur a președintelui, adică procurorului. Ei bine, ce termen de reexaminare credeți că a fixat comisia condusă de procurorul Lazăr pentru deținutul politic Filip Iulias? Termenul maxim, de 1 an. Și asta nu o dată, ci de 2 ori. De ce? Pentru că executarea integrală a pedepsei făcea parte din tortura stabilită de organele statului pentru elementele dușmănoase. Comisia de atunci și d-ul procuror Augustin Lazăr au decis ca 2 ani din cei 5,4 ani pe care îi avea de executat în total Filip Iulis să nu poată nici măcar să ceară liberarea condiționată. Sigur, așa erau vremurile și sistemul, dar sistemele funcționează prin oameni.
Corina Crețu a SEMNAT: 2 miliarde de euro pentru infrastructura din România
Dincolo de toate aceste mici scuze pe care și le aduce d-ul Lazăr rămâne o certitudine. La 30 de ani de la sfârșitul regimului comunist avem un procuror general al Republicii care a a luat decizii judiciare în legătură cu eroii anticomuniști închiși și torturați în iadul penitenciarelor comuniste. După 30 de ani suntem incapabili, prin clasa noastră politică, pentru că fără decizia Președintelui procurorul general nu putea fi numit, să punem în fruntea Ministerului Public un procuror neatins de păcatul comunist.
Problema reală care se pune este că sistemul juridic al unui stat democratic nu poate funcționa corect decât atât timp cât oamenii care îl compun își asumă cu adevărat valorile democratice, fie pentru că au crescut și s-au dezvoltat într-o societate liberă, fie pentru că indiferent de perioada istorică pe care au traversat-o, moralitatea, corectitudinea și conștiinta lor n-au fost întinate. Nu am făcut niciodată greșeala să condamn judecătorii și procurorii din perioada comunistă doar pentru că biologic au fost nevoiți să-și desfășoare o parte din activitate și atunci. Fiecare trebuie să răspundă pentru faptele personale dovedite, nu pentru vârsta pe care a avut-o la un moment dat.
Însă justiția nu este o simplă meserie tehnică, care se poate exercita mecanic și echidistant, indiferent de profilul psihologic și fizionomia etică a celui ce o practică. Aderarea la valorile societății comuniste și înlesnirea funcționarii sistemului antidemocratic, prin activități concrete, sunt incompatibile cu statutul de șef al procurorilor intr-un stat democratic, apărător din convingere al drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor și valorilor statului de drept. Sau cel puțin avem dreptul să ne punem întrebări.
Nu cred că este o problemă de răspundere juridică a d-lui Lazăr, dar cu siguranță este una de răspundere morală. Filip Iulius a fost închis pentru sâvârșirea infracțiunii politice tipice: Propaganda împotriva orânduirii socialiste (art. 166). Prin Legea nr. 221/1999 această condamnare este considerată una politică și toate efectele ei au fost înlăturate de drept. Actualul procuror general s-a intersectat, luând măsuri cu caracter administrativ și juridic, cu suferința produsă de statul român comunist, din rândul organelor căruia facea parte, cu cel puțin o victimă politică a terorii comuniste. Filip Iulius și toți cei care credem că societatea comunistă a fost una criminală cred că merităm măcar o mică urmă de remușcare din partea procurorului general.”, scrie Neacșu pe Facebook.
