Trafic restricționat pe Autostrada Soarelui până în 30 noiembrie

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 16-09-2020

Actualizat: 16-09-2020

Article thumbnail

Sursă foto: antena3.ro

Centrul Infotrafic anunță restricții de circulație pe 10 kilometri din Autostrada Soarelui, pentru efectuarea unor lucrări de reabilitare a părții carosabile. Acestea vor rămâne în vigoare până în 30 noiembrie.

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, restricțiile au fost impuse miercuri după-amiaza pe autostrada A2 București-Constanța, între kilometrii 17 (loc. Cernica, județul Ilfov) și 27 (localitatea Brănești, județul Ilfov), potrivit mediafax.ro.

Citește și: Scenariu uluitor! Cum l-ar fi sabotat Klaus Iohannis pe Rareș Bogdan

În această zonă traficul a fost deviat de pe calea 2 (sensul către București) pe calea 1 (sensul către litoral), unde se circulă pe câte o bandă pentru fiecare direcție.

Măsura devierii se menține până la data de 30 noiembrie 2020 și se aplică pentru efectuarea unor lucrări de reabilitare a părții carosabile, au transmis polițiștii.

Șoferii sunt sfătuiți să sporească atenția și să reducă viteza în zona lucrărilor semnalizate.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri