Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Traficul de migranți, o afacere 'profitabilă': un bărbat a câștigat la un transport până la 1.700 de euro

NEWS.ro
migranti irak

Un traficant de persoane a fost arestat preventiv la Timișoara. Bărbatul a transportat un grup de 17 persoane care intrase ilegal în România, pe la granița cu Serbia, iar pentru acest serviciu a primit 1.700 de euro, informează Mediafax.

Marți, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul S.M., aflat în stare de reținere pentru 24 ore, pentru trafic de migranți.

Potrivit anchetatorilor, luni, bărbatul ar fi preluat cu microbuzul din apropierea frontierei româno-sârbe, de lângă localitatea Comloșu Mare din județul Timiș, 17 migranți care au intrat fraudulos în România. Fiecare migrant ar fi plătit suma de 100 de euro, iar grupul a fost transportat până în municipiul Timișoara.

În seara aceleiași zile, cu aproximativ o jumătate de oră înainte de a fi prins de poliție, traficantul ar fi preluat grupul cu intenția de a-l transporta într-un loc de unde migranții urmau să fie îmbarcați într-un automarfar, pentru a fugi din România.

După ce a fost prins de polițiști, bărbatul a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiș, care a admis cererea şi a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele acestuia, pentru o perioadă de 30 de zile.

Alte cazuri similare

29 de cetățeni străini au fost prinși în județul Timiș în timp ce încercau să treacă fraudulos frontiera română. Cei mai mulți au fost descoperiți într-un microbuz: în autoutilitară se aflau 25 de turci care încercau să ajungă în Ungaria.

Într-un autoturism au fost descoperite patru persoane din Siria şi Egipt, în timp ce încercau să treacă fraudulos frontiera dintre Serbia în România.

Călătorii frauduloși au fost descoperiți de poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara.

Noaptea trecută, 25 cetăţeni turci cu vârste cuprinse 16 şi 46 de ani au fost găsiți într-un microbuz condus pe DN6 de un român în vârstă de 29 ani. Şoferul, precum şi un alt cetăţean român care era pasager sunt cercetaţi pentru infracţiunea de trafic de migranţi. Cei doi români au declarat că intenționau să îi transporte pe cetăţenii străini până în apropierea frontierei cu Ungaria, în schimbul unor sume cuprinse între 100 şi 150 de euro de persoană, destinaţia finală a migranţilor fiind ţări din vestul Europei.

Şi poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Deta, judeţul Timiş, au desfăşurat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale, în urma căreia au oprit în trafic, pe tronsonul Deta-Ghilad-Ciacova, un autoturism condus de un cetăţean sirian, rezident pe teritoriul României, având ca pasageri patru cetăţeni străini de sex masculin.

În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Siria şi Egipt, toţi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 18 și 53 de ani. Aceştia au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România şi intenţionau să ajungă în ţări din vestul Europei cu ajutorul şoferului sirian.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat faţă de cei patru pasageri şi de trafic de migranţi faţă de şoferul sirian. Totodată, şoferul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat cu propunere de arestare preventivă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.