O tânără, de 26 de ani, care era internată la Spitalul Pantelimon și avea arsuri pe 50% din suprafața corpului, a murit marți dimineața. Este victima cu numărul 32 care a decedat după ce a fost prinsă în incendiul din clubul Colectiv.
În continuare, 88 de pacienți sunt în stare gravă sau critică.
Luni seara cei trei patroni ai clubului au fost reținuți pentru 24 de ore pentru ucidere din culpă.
Din datele și probele administrate ulterior a rezultat că incendiul s-a produs ca urmare a faptului că persoanele care aveau în administrare spațiul respectiv au încurajat și permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condițiile în care spațiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgență, precum și desfășurarea unui spectacol cu efecte pirotehnice (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului, în condițiile amenajării interioare improprii unor astfel de activități, caracterizate prin existența unor materiale ușor inflamabile, montate cu încălcarea dispozițiilor legale și pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor și pentru izolare fonică pe stâlpii de susținere, pereți si tavan, respectiv perete antifonat), cu consecința morții și vătămării corporale a mai multor persoane aflate în club. Având în vedere împrejurările în care fapta a fost comisă, după cum rezultă din probatoriul administrat până în acest moment al urmăririi penale, se relevă forma de vinovăție a culpei, și nu a intenției, astfel încât, prin ordonanța din data de 2 noiembrie 2015, s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor din infracțiunea de omor calificat prev. de art. 189 alin. 1 Cod penal în infracțiunea de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. 3 Cod penal.
Comentează