Traiectoria dificilă prin care CAB `a scos` achitări pentru funcționarele lui Piedone și pedeapsă modică pentru acesta - Cazurile Beirut, Oprea, date exemplu

Curtea de Apel București a alocat o zonă masivă explicațiilor pentru care faptele de complicitate la abuz ale funcționarelor din subordinea ex-primarului de la Sectorul 4, Piedone, nu sunt comise cu vinovăția cerută de lege, deși cel puțin una dintre inculpate a arătat în ședință publică în sala de judecată modul defectuos în care își desfășura activitatea, pe fondul încărcăturii.

Instanța a explică de asemenea, în cuprinsul a peste 60 de pagini ce pot fi studiate apăsând aici, de ce doar una din faptele de abuz în serviciu este imputabilă fostului edil Piedone, pentru care de altfel a fost condamnat la o pedeapsă de patru ani cu executare, din care va săvârși efectiv puțin sub 24 de luni, pe fondul vârstei pe care o va împlini anul viitor.

Concret, instanța face analogii, trasează raționamente, oferă explicații transpuse în exemple ipotetice sau factuale și inclusiv analizează cazuri similare sau paralele cu tragedia Colectiv.

Motivarea instanței pentru achitări în Colectiv

„În ceea ce privește apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție, inculpații Popescu Cristian Victor Piedone, Iofciu Aurelia, Ganea Luminița larisa, Moțoc Sandra Ramona partea responsabilă civilmente Unitatea Administrativ Teritorială-Subdiviziunea Administrativ Teritorială Sector 4 și apelurile părților civile care au atacat si latura penală a cauzei în ceea ce priveste pe inculpații anterior menționați se constată următoarele:

În ceea ce privește situația existentă, Curtea reține că s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Popescu Cristian Victor Piedone pentru comiterea a două infracțiuni de abuz în serviciu (raportat la emiterea autorizațiilor către SC Colectiv Club SRL și Noran Prompt Serv SRL), a inculpatei Iofciu Aurelia pentru comiterea a două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu (raportat la emiterea autorizațiilor către SC Colectiv Club SRL și Noran Prompt Serv SRL), Ganea Luminița Larisa, pentru comiterea unei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu (raportat la emiterea autorizației pentru SC Colectiv Club SRL), Moțoc Sandra Ramona pentru comiterea unei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu (raportat la emiterea autorizației pentru Noran Prompt Serv SRL).

Procurorul a reținut că cei patru funcționari publici menționați, au întocmit, avizat și emis, în ianuarie 2015 două acorduri și două autorizații de funcționare pentru cele două societăți, deși solicitanții nu îndeplineau cerința obligatorie privind securitatea la incendiu, determinând obținerea de foloase necuvenite de către agenții economici, vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice și vătămarea intereselor legitime ale Sectorului 4 al municipiului București

Societatea comercială Colectiv Club SRL a desfășurat activități de alimentație publică, în condiții de insecuritate la incendiu și a obținut un folos necuvenit în perioada ianuarie -octombrie 2015, în cuantum de 62.298 lei.

Vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice prin funcționarea SC Colectiv Club SRL a constat în punerea permanent în pericol a vieții, sănătății, integrității corporale a persoanelor, angajaților care s-au aflat în incinta clubului în perioada ianuarie - 30 octombrie 2015.

De asemenea, s-a reținut în rechizitoriu că, în data de 30.10. 2015, ca urmare a incendiului izbucnit în acest club, consecințele s-au răsfrânt asupra vieții, sănătății persoanelor și angajaților aflați în incinta SC Colectiv Club SRL, din cauza absenței măsurilor și sarcinilor tehnice, operative apte să prevină sau să reducă urmările.

Sub acest aspect, s-a apreciat de către acuzare că există legătură de cauzalitate mediată între îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către Popescu Cristian Victor Piedone, Iofciu Aurelia, Ganea Luminița Larisa și consecințele incendiului izbucnit în data de 30.10.2015 în incinta SC Colectiv Club SRL pentru care se impune antrenarea răspunderii civile a celor trei inculpați în solidar cu partea responsabilă civilmente, Sectorul 4 al municipiului București.

Societatea Noran Prompt Serv SRL a beneficiat de posibilitatea desfășurării de activități de alimentație publică în condiții de insecuritate la incendiu și a obținut un folos necuvenit în perioada ianuarie -octombrie 2015, în cuantum de 147.133 lei.

Vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice a constat în punerea permanent în pericol a vieții, sănătății, integrității corporale a persoanelor, angajaților aflați în incinta SC Noran Prompt Serv SRL în perioada ianuarie - octombrie 2015.

De asemenea, prin faptele celor patru inculpați, Sectorul 4 al municipiului București a fost pus în imposibilitatea de a-și îndeplini una din funcțiile esențiale în ceea ce privește disciplina funcționării serviciului autorizări comerciale.

Astfel, au fost afectate interesele legitime ale Primăriei Sector 4 București, ca instituție publică abilitată să asigure disciplina agenților economici, prin serviciul de autorizare comercială.

În mod sintetic, aceasta este acuzația care li se aduce prin rechizitoriu celor patru inculpați, acuzație care urmează a fi examinată în continuare”, reamintește pe scurt instanța de apel în motivare sa.

„Situația de fapt în urma căreia au fost eliberate cele două autorizații de funcționare și cele două acorduri de funcționare nu face obiectul vreunei controverse, fiind confirmată de toate persoanele audiate pe parcursul procesului penal.

Singurul aspect care face obiectul controversei și care practic reprezintă elementul de care depinde tragerea la răspundere penală a celor patru inculpați este obligativitatea solicitării autorizației PSI pentru emiterea autorizației de funcționare și a acordului de funcționare, continuă instanța.

„...În cuprinsul rechizitoriului, din perspectiva elementului material se arată că fapta inculpatului Popescu Cristian Victor Piedone care în calitate de primar al Sectorului 4 al municipiului București a încălcat Hotărârea Guvernului României nr. 1739/06.12.2006, art. 1 lit. g și dispozițiile din Legea nr. 307/12.07.2006 privind apărarea împotriva incendiilor, respectiv art. 14 lit. f și la data de 14.01.2015 a eliberat acordul de funcționare și autorizația în folosul funcționării SC Colectiv Club SRL deși clubul nu era autorizat pentru securitatea la incendiu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 297 alin. 1 C. penal.

De asemenea, fapta inculpatului Popescu Cristian Victor Piedone care în calitate de primar al Sectorului 4 al municipiului București a încălcat Hotărârea Guvernului României nr. 1739/06.12.2006, art. 1 lit. g și dispozițiile din Legea nr. 307/12.07.2006 privind apărarea împotriva incendiilor, respectiv art. 14 lit. f și la data de la data de 30.01.2015 a emis acordul de funcționare nr. 3939/30.01.2015 și autorizația de funcționare nr. 371/30.01.2015 pentru Noran Prompt Serv SRL pentru activitățile de alimentație publică deși restaurantul nu era autorizat pentru securitatea la incendiu, contribuind la folosul funcționării Noran Prompt Serv SRL întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 297 alin. 1 C. penal.

În cazul celorlalte 3 funcționare sunt indicate aceleași prevederi legale încălcate, astfel că instanța de control judiciar nu va reitera aspectele din rechizitoriu de la rubrica În drept.

Potrivit art. 14 din Legea nr. 307/2006, Primarul are următoarele obligații principale:

- f) dispune verificarea îndeplinirii măsurilor stabilite prin avizele, autorizațiile și acordurile pe care le emite.

Trebuie menționat că nerespectarea dispozițiilor art. 14 lit. f din Legea 307/2007 constituie contravenție conform art. 44 pct. III lit. c) din aceeași lege.

De altfel, acest lucru a fost constatat chiar de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Trubunalului București care prin încheierea din data de 8 ianuarie 2016 pronunțată în dosarul nr. 46691/3/2015 a admis plângerea inculpatului și a revocat controlul judiciar pe cauțiune (la pagina 11 a încheierii se arată expres că "La litera f a art.14 este prevăzută obligația primarului de a dispune verificarea îndeplinirii măsurilor stabilite prin avizele, autorizațiile și acordurile pe care emite, ceea ce înseamnă că ulterior emiterii unui aviz, autorizație, acord, acesta are obligația de a verifica îndeplinirea măsurilor stabilite , încălcarea acestei obligații de către primar constituind contravenția prevăzută de art.44 pct.III lit.c din Legea 307/2006”). Pare greu de înțeles cum la momentul trimiterii în judecată, în cuprinsul rechizitoriului, se poate reține în sarcina unei persoane acuzate de infracțiunea prev. de art. 297 C.pen., încălcarea unei atribuții de serviciu sancționate ca și contravenție, în condițiile în care judecătorul de drepturi și libertăți a subliniat în mod expres această chestiune iar procurorul nu a oferit nicio explicație cu privire la acest aspect.

De asemenea, Curtea reține că respectivul text de lege presupune ca situație premisă existența unor măsuri care să fie stabilite printr-o autorizație sau printr-un acord emise de primar, măsuri a căror îndeplinire trebuie verificate de către primar. Curtea menționează că din examinarea acordului de funcționare sau a autorizației de funcționare (acestea fiind singurele acte emise de către primar) nu se constată că în cuprinsul acestora s-a stabilit vreo măsură care trebuie îndeplinită și care, în aceste condiții, ar trebui verificată de către primar (de altfel, în cuprinsul rechizitoriului nici nu se indică care erau măsurile stabilite prin autorizație care ar fi trebuit verificate ulterior de către inculpatul Popescu Piedone).

Totodată, art. 14 lit. f din Legea nr. 307/2006 nu are absolut nicio legătură cu activitatea celorlalte trei inculpate: Iofciu Aurelia, Ganea Luminița Larisa și Moțoc Sandra Ramona.

Din examinarea acuzației pare că în ceea ce îl privește pe primar, aceasta a fost construită pe două paliere: 1. Emiterea autorizațiilor și a acordurilor fără a fi solicitată autorizația PSI; 2. Nu a verificat îndeplinirea măsurilor stabilite prin acorduri și autorizații.

În cazul celor trei coinculpate, orice activitate presupus infracțională a încetat la momentul emiterii autorizației și a acordului. Instanța de control judiciar 5 5 5 J

nu poate identifica un eventual act de conduită (de altfel, aceasta nici nu a fost precizat) care să poată reprezenta un ajutor dat primarului pentru neverificarea de către acesta a îndeplinirii măsurilor stabilite prin acorduri și autorizații (după cum am arătat cele două paliere sunt distincte).

De altfel, această încălcare a dispozițiilor legale a fost înlăturată inclusiv de judecătorul fondului.

....

Lăsând la o parte faptul că dispoziția menționată se regăsește în cuprinsul unei Hotărâri de Guvern și nu în cuprinsul unei legi, ordonanțe de urgență sau ordonanțe, Curtea apreciază că se impune a fi realizate o serie de precizări. Este dincolo de orice îndoială că cele două societăți comerciale nu își puteau desfășura activitatea fără a avea autorizație PSI.

Nimeni nu contestă că potrivit dispozițiilor legale în vigoare de la acel moment, administratorii celor două societăți aveau obligația de a obține această autorizație anterior începerii oricărei activități. Această obligație a administratorului unei societăți comerciale nu înseamnă în mod automat că cei patru funcționari trebuiau să ceară autorizația PSI.

Angajarea răspunderii penale a acestora poate avea loc doar în condițiile existenței unei dispoziții legale care să le impună solicitarea acestei autorizații. Cu alte cuvinte, nu este suficient un text de lege care să oblige administratorul să dețină autorizație PSI, ci trebuie să existe o dispoziție legală care să impună funcționarului public implicat în procedura de eliberare a autorizației sau a acordului de funcționare să ceară un astfel de document. Or, HG 1739/2006 nu conține nicio mențiune care să vizeze vreo obligație în sarcina primarului sau a funcționarilor din cadrul Primăriei.

De asemea, din preambulul HG nr. 1739/2006 se observă clar că aceasta a fost emisă în temeiul art. 30 alin. 4 din Legea nr. 307/2006. Din examinarea respectivei legi se constată că în art. 14 din această lege sunt menționate expres atribuțiile pe care primarul le are pentru apărarea incendiilor....

Dacă legiuitorul ar fi apreciat că în temeiul dispozițiilor legale mai sus­menționate, primarul are atribuția de a verifica existența autorizației PSI, ar fi menționat expres acest lucru”, a mai notat instanța.

DNA a schimbat macazul

„După trimiterea în judecată, în contextul publicării Deciziei CCR nr. 405/2016, Direcția Națională Anticorupție a formulat o serie de precizări arătând următoarele:

Atribuțiile inculpaților, în calitate de primar și, respectiv, funcționare ale aparatului de specialitate, sunt prevăzute în Legea administrației publice locale nr.215 din 23 aprilie 2001 și în art.14 lit.f din Legea nr.307/12.07.2006 privind apărarea împotriva incendiilor

Conform Legii administrației publice locale nr.215 din 23 aprilie 2001, primarul îndeplinește o funcție de autoritate publică (art.61 alin.1); primarul asigură respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a prevederilor Constituției, precum și punerea în aplicare a legilor, a decretelor Președintelui României, a hotărârilor și ordonanțelor Guvernului, a hotărârilor consiliului local; dispune măsurile necesare și acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor și instrucțiunilor cu caracter normativ ale miniștrilor, ale celorlalți conducători ai autorităților administrației publice centrale, ale prefectului, precum și a hotărârilor consiliului județean, în condițiile legii (art.61 alin.2).

Pentru punerea în aplicare a activităților date în competența sa prin actele normative prevăzute la alin.2, primarul beneficiază de un aparat de specialitate, pe care îl conduce (art.61 alin.3).

Primarul îndeplinește, printre alte categorii principale de atribuții, atribuții privind serviciile publice asigurate cetățenilor (art.63 alin.1 lit.d). În exercitarea acestor atribuții, primarul ia măsuri pentru prevenirea și, după caz, gestionarea situațiilor de urgență (art.63 alin.5 lit.b); emite avizele, acordurile și autorizațiile date în competența sa prin lege și alte acte normative (art.63 alin.5 lit.g).

Art.14 lit.f din Legea nr.307/12.07.2006privind apărarea împotriva incendiilor prevede că primarul are ca obligație principală să dispună verificarea îndeplinirii măsurilor stabilite prin avizele, autorizațiile și acordurile pe care le emite.

Aceste dispoziții legale arătate mai sus, art.61 alin.2, art.63 alin5 lit.b) și g) din Legea nr.215/2001, art.14 lit.f) din Legea nr.307/2006, constituie legislația primară încălcată de cei patru inculpați, indicată, de altfel, și în rechizitoriu.

Art.30 alin.1 din Legea nr.307/2006 prevede că începerea lucrărilor de execuție la contrucții și amenajări noi, de modificare a celor existente și/sau schimbare a destinației acestora, precum și punerea lor în funcțiune se fac numai după obținerea avizului sau autorizației de securitate la incendiu, după caz.

La alin.4 al aceluiași articol se prevede că prin hotărâre a Guvernului se aprobă categoriile de construcții și amenajări care se supun avizării și/sau autorizării privind securitatea la incendiu.

Având în vedere că prin legislația primară, în cauza de față Legea nr.307/2006, se face trimitere la legislația secundară, care detaliază, concretizează și explică legislația primară, aceasta nu poate fi ignorată, ci trebuie avută în vedere la verificarea acuzațiilor reținute prin rechizitoriu. În acest sens s-a pronunțat și ICCJ - Secția penală, în dosarul nr.240/39/2013, prin decizia penală nr.4/10 ianuarie 2017.

În baza art.30 alin.4 din Legea nr.307/2006, a fost emisă hotărârea Guvernului României nr.1739 din 6 decembrie 2006, care prevede, la art.1 lit.g) că se supun avizării și/sau autorizării privind securitatea la incendiu clădiri sau spații amenajate în clădiri, având destinația de alimentație publică, cu aria desfășurată mai mare sau egală cu 200 m2.

În această categorie se încadrau și cele două societăți comerciale, SC Colectiv Club SRL și S.C.Noran Prompt Serv SRL, pentru care, cu încălcarea legii, s-au eliberat acord și autorizație de funcționare. (...)

Prin Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 4 (în continuare HCL) nr.20 din 29.02.2012 s-a stabilit că pentru eliberarea autorizației de funcționare agenților economici este necesar acordul de funcționare conform HCL Sector 4 nr.22/29.02.2012 (anexa 1).

Prin HCL Sector 4 nr.22/29.02.2012 s-a stabilit că:

capacitatea legală efectivă, precum și condițiile care trebuie îndeplinite de agenții economici se stabilesc de către instituțiile abilitate prin lege — art.3 din Anexă;

pentru eliberarea acordului de funcționare sunt necesare autorizațiile sau avizele necesare desfășurării activității economice menționate în anexa la Certificatul de înregistrare, emise de instituțiile abilitate (autorizație de mediu, sanitar-veterinară etc.) — anexa 2.

Curtea apreciază că niciunul dintre textele legale invocate de către procuror (cu excepția art. 63 alin. 5 lit. g din Legea nr. 215/2001), nu pot conduce la tragerea la răspundere penală a inculpaților.

În ceea ce privește încălcarea art.61 alin. 1, 2 și 3, art.63 alin. 1 lit. d), alin. 5 lit. b), se constată că dispozițiile invocate ca fiind încălcate nu prevăd vreo obligație concretă în sarcina acestuia, ci stabilesc că primarul exercită o funcție de demnitate publică, faptul că primarul trebuie să acționeze pentru respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a prevederilor Constituției, punerea în aplicare a legilor, a decretelor Președintelui României, a hotărârilor și ordonanțelor Guvernului, a hotărârilor consiliului local, faptul că acesta beneficiază de un aparat de specialitate pe care îl conduce, are atribuții privind serviciile publice asigurate cetățenilor sau că ia măsuri pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de criză. Niciunul dintre aceste texte nu instituie însă vreo obligație concretă în sarcina primarului.

Nu se poate niciodată ajunge la condamnarea unei persoane pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, constatându-se că funcționarul public a încălcat dispoziții legale de tipul ” primarul îndeplinește o funcție de autoritate publică” sau "primarul beneficiază de un aparat de specialitate, pe care îl conduce.

În ceea ce privește dispozițiile art. 61 alin. 2 și art. 63 alin. 1 lit. d raportat la art. 63 alin. 5 lit. b) (cel de-al doilea text de lege făcând trimitere la primul), Curtea constată că acestea stabilesc chestiuni de maximă generalitate, nesusceptibile de a fi considerate încălcări ale atribuțiilor de serviciu care să conducă la reținerea unei infracțiuni de serviciu.

Astfel, dacă s-ar considera că ar putea interveni răspunderea penală a primarului pentru că acesta nu a asigurat respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, practic ar fi imposibilă delimitarea răspunderii primarului de celelalte forme de răspundere juridică (de exemplu, art. 51 din Constituție reglementează dreptul la petiționare, stabilind că autoritățile publice au obligația să răspundă la petiții în termenele și în condițiile stabilite potrivit legii; dacă am considera că încălcarea art. 61 alin. 2 din Legea nr. 215/2015 poate conduce la reținerea infracțiunii de abuz în serviciu, ar însemna că primarul care nu răspunde în termen la o petiție săvârșește infracțiunea prev. de art. 297 C.pen.).

După cum am arătat, o interpretare în sensul că cele două texte de lege reglementează atribuții de serviciu susceptibile de a conduce la reținerea infracțiunii prev. de art. 297 C.pen., ar conduce, cel puțin prin prisma elementului material, la o imposibilitate de a stabili care fapte sunt apte să atragă răspunderea penală și care sunt apte să atragă alte forme de răspundere, deoarece specific răspunderii juridice (indiferent de forma pe care o îmbracă)este faptul că funcționarul nu își desfășoară activitatea cu profesionalism, cinste, corectitudine, nu asigură respectarea actelor normative (art. 61 alin. 2 făcând referire inclusiv la ordinele și instrucțiunilor prefectului). Or, tocmai imposibilitatea delimitării răspunderii penale de celelalte forme de răspundere a determinat Curtea Constituțională să admită excepția de neconstituționalitate a art. 297 C.pen. (a se vedea paragrafele 76-80 din Decizia nr. 405/2016). În opinia noastră, încălcarea unor dispoziții legale formulate în termeni de maximă generalitate, precum cele prezentate anterior, nu pot constitui temei pentru reținerea infracțiunii de abuz în serviciu.

Într-adevăr, în jurisprudență este acceptat că în „legislația primară” (legi, O.U.G, O.G) sunt prevăzute obligații/îndatoriri principale, de esență pentru unele domenii de activitate a autorităților și instituțiilor publice, care revin funcționarilor publici ce își desfășoară activitatea în cadrul acestora, și, respectiv, pentru anumite categorii de funcționari publici. Ar fi imposibil ca, prin „legislația primară”, să se stabilească, în concret, pentru fiecare funcționar, pentru fiecare funcție ori pentru fiecare angajat obligațiile de serviciu în mod detaliat.

Este firesc ca detalierea/concretizarea obligațiilor de serviciu principale prevăzute de „legislația primară” să se realizeze, ulterior, în corelație și în conformitate cu legile O.G ori O.U.G respective, prin „legislație secundară” (H.G, ordin al miniștrilor, norme de aplicare, etc.) sau chiar prin alte acte normative interne (ordine, ordin de serviciu, regulamente, dispoziții, norme interne, fișa postului). De altfel, este frecvent utilizată în elaborarea legislației metoda prevederii în chiar legea, O.G ori O.U.G respectivă a unui text care prevede expres obligația emiterii unui act normativ subsecvent (unei legislații secundare) prin care să se detalieze, printre altele, obligațiile/îndatoririle de serviciu ori profesionale, dar în limitele și potrivit normelor care le ordonă (art. 4 alin. (3) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative).

Multitudinea și complexitatea deosebită a aspectelor juridice/legislative/normative impuse autorităților și instituțiilor publice de către autoritățile legiuitoare și, corelativ, prevederea obligațiilor/îndatoririlor principale ce revin funcționarilor publici, fac imposibilă din punct de vedere obiectiv integrarea acestora în „legislația primară”, cu consecința necesității detalierii/concretizării/explicării obligațiilor/sarcinilor de serviciu și profesionale prevăzute în „legislația primară”, ulterior, prin „legislația secundară”, în final rezultând un mecanism legal complex, de natură a satisface imperativul clarității și previzibilității normei de drept din „legislația primară”.

Din aceasta derivă necesitatea ca, pe lângă actele normative specifice „legislației primare”, să fie necesară și trimiterea la actele normative aparținând legislației secundare, aceasta din urmă având menirea de a clarifica/explica/detalia norma din „legislația primară”, evident în condițiile în care se respectă principiul ierarhiei actelor normative.

După cum se observă, acest lucru este aplicabil exclusiv în cazul situațiilor în care există o normă legală concretă care este explicată, este detaliată într-un act juridic de rang inferior (de exemplu, o hotărâre de Guvern care detaliază prevederile unei legi, regulamentul de aplicare a unei legi, normele metodologice ale unei legi etc.). Considerentele mai sus-menționate nu sunt aplicabile atunci când există vreun act normativ care nu face parte din legislația primară iar dispozițiile legale invocate sunt aspecte principiale cu caracter de maximă generalitate.

Dispozițiile art. 61 alin. 2 și art. 63 alin. 1 lit. d raportat la art. 63 alin. 5 lit. b) din Legea nr. 215/2001 ar putea conduce la reținerea infracțiunii de abuz în serviciu doar în ipoteza adoptării unor acte normative infralegale care să le detalieze (de exemplu, o hotărâre de consiliu local care să detalieze ce trebuie să facă primarul pentru a preveni sau gestiona o anumită situație de criză). În lipsa unei astfel de detalieri, suntem în prezența unor dispoziții cu caracter general care nu îndeplinesc cerințele impuse de principiul legalității incriminării (Nullum crimen sine lege certa).

Situația este diferită în cazul dispozițiilor art.63 alin.5 lit.g) din Legea nr. 215/2001 care stabilește că primarul emite avizele, acordurile și autorizațiile date în competența sa prin lege și alte acte normative. Considerentele teoretice prezentate mai sus cu privire la situațiile în care este posibilă trimiterea la norme din legislația secundară în cazul infracțiunii de abuz în serviciu sunt deplin aplicabile unei situații în care ulterior printr-un act inferior legii sunt detaliate condițiile pentru eliberarea unei autorizații de către primar.

În concret, primarul are ca atribuție de serviciu eliberarea autorizației de funcționare, iar emiterea acesteia cu încălcarea procedurii reglementate de actul normativ din legislația secundară (care explicitează atribuția din lege) poate conduce la încălcarea atribuției din legislația primară și la reținerea infracțiunii de abuz în serviciu. Legislația secundară într-un astfel de caz detaliază legislația primară și face corp comun cu ea. În astfel de situații, într-adevăr, eliberarea unei autorizații cu încălcarea prevederilor legale conduce la reținerea elementului material al infracțiunii de abuz în serviciu”, mai notează CAB.

„Din cuprinsul precizărilor DNA, rezultă că actele din legislația secundară care vizează eliberarea autorizațiilor de funcționare și a acordurilor de funcționare sunt Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 4 nr.20 din 29.02.2012 (privind eliberarea autorizației de funcționare) și Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 4 nr.22/29.02.2012 (privind eliberarea acordului de funcționare).

În concret, potrivit opiniei susținute de procuror în rechizitoriu, pentru eliberarea acordului de funcționare, conform Anexei 2 din Hotărârea de Consiliu Local menționată, era necesară depunerea tuturor autorizațiilor și avizelor prevăzute de lege, deci inclusiv a autorizației PSI. În ceea ce privește autorizația de funcționare, având în vedere că una dintre condițiile prevăzute de lege pentru eliberarea acesteia era existența acordului de funcționare, iar acesta din urmă nu a fost emis legal (din motivele mai sus-menționate), rezultă, în opinia procurorului, că nici aceasta nu a fost emisă legal (pagina 5 din precizări).

......

Potrivit raționamentului expus de către procuror, Hotărârea Consiliului Local nr. 22/29.02.2012 a fost încălcată deoarece aceasta impunea ca solicitantul să depună toate autorizațiile sau avizele necesare desfășurării activității economice emise de instituțiile abilitate (autorizație de mediu, sanitar veterinară, etc.) și nu autorizațiile sau avizele necesare desfășurării activității economice menționate în anexa la Certificatul de înregistrare, emise de instituțiile abilitate (autorizație de mediu, sanitar veterinară, etc.).

În opinia procurorului, sintagma "etc." este exemplificativă, funcționarii din cadrul primăriei fiind obligați a solicita nu doar autorizația de mediu sau autorizația sanitar-veterinară, ci toate autorizațiile prevăzute de lege.

În acest sens, în rechizitoriu se arată următoarele:

"enumerarea documentelor existente în anexa H.C.L. nr. 22/2012, în ceea ce privește avizele necesare emiterii acordului/autorizației de funcționare nu limitează documentele doar la cele, în mod expres, specificate în anexă, deoarece trebuie să se țină cont și de celelalte acte normative și acesta este sensul enumerării din chiar cuprinsul HCL. Articolul 3 al H.C.L. 22/2012 prevede că acordul de funcționare se eliberează persoanelor fizice sau juridice autorizate în condițiile legii, în vederea obținerii acestuia fiind necesară depunerea documentației prevăzute la anexa 2 din Regulament (printre care autorizații sau avize necesare desfășurării activității economice emise de instituțiile abilitate: autorizație de mediu, autorizație sanitar - veterinară, etc.).

În concluzie, și autorizația privind securitatea la incendii era necesară în vederea obținerii acordului de funcționare, care la rândul său a stat la baza obținerii autorizației de funcționare. Articolul 4 prevede că acest acord are o valabilitate de 1 an.

Dacă sensul acelei dispoziții nu ar fi fost cunoscut de către cei din SAC s-ar fi putut adresat departamentului juridic pentru a obține lămuriri cu privire la aplicarea hotărârii consiliului local."(fila 28 rechizitoriu în format electronic).

În opinia instanței, din lecturarea anexei 2 a Hotărârii nr. 22/29.02.2012 se observă în mod clar că solicitantului nu trebuia să i se solicite decât Autorizațiile sau avizele necesare desfășurării activității economice menționate în anexa la Certificatul de înregistrare, emise de instituțiile abilitate și nu toate autorizațiile și avizele prevăzute de lege în cazul solicitantului.

Potrivit art. 15 alin. 1 lit. b din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice, în anexa la Certificatul de înregistrare de la Oficiul Registrului Comerțului, la care se face trimitere, se menționează 4 domenii pentru care solicitanții trebuie să depună, după caz, declarații pe proprie răspundere că sunt îndeplinite condițiile de funcționare, respectiv sanitar, protecția mediului, sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, protecția muncii.

Prin urmare, sintagma "etc" nu se referă la toate autorizațiile și avizele pe care solicitantul trebuie să le dețină, ci la celelalte două autorizații indicate în anexa la Certificatul de înregistrare de la Oficiul Registrului Comerțului, respectiv autorizația sanitară și pentru protecția mediului.

De altfel, din cuprinsul practicalei încheierii nr. 1167/CO/DL din data de 11.11.2015 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 40055/3/2015, încheiere prin care s-a soluționat contestația împotriva încheierii prin care s-a dispus arestarea preventive a inculpaților, rezultă că problema a făcut obiectul unor dezbateri ample. De asemenea, judecătorul de drepturi și libertăți a motivate de ce sintagma etc. nu poate fi interpretată în sensul indicat de procuror (paginile 17- 18).Aceeași concluzie, judicios motivată, se regăsește și în cuprinsul încheierii pronunțate de Tribunalul București la data de 8 ianuarie 2016 în dosarul nr. 46691/3/2015.

Într-adevăr, încheierile judecătorului de drepturi și libertăți nu au autoritate de lucru judecat asupra fondului cauzei, însă procurorul este obligat să administreze probe noi care să dovedească vinovăția inculpatului sau cel puțin să argumenteze de ce concluzia judecătorului de drepturi și libertăți nu este corectă. Fiind vorba de interpretarea unei prevederi legale, în mod evident nu poate fi vorba despre administrarea de noi probe, conținutul unui text de lege neputând fi dovedit prin audierea de martori. În ciuda acestui aspect, procurorul a audiat mai mulți consilieri locali și funcționari din cadrul Primăriei Sectorului 4 București sau din cadrul Prefecturii București pentru a le cere acestora părerea cu privire la sintagma "etc"-.

În ciuda faptului că doi judecători de drepturi și libertăți au motivat detaliat, făcând referire la textul Hotărârii de Consiliu Local, nicăieri însă în cuprinsul rechizitoriului nu se regăsește vreun argument al procurorului prin care să se arate de ce acest raționamentul este eronat.

Din nefericire, această interpretare eronată a H.C.L. nr. 22/29.02.2012 s-a manifestat și în cuprinsul hotărârii primei instanțe, judecătorul fondului arătând că:

"enumerarea documentelor existente în anexa H.C.L. nr. 22/2012, în ceea ce privește avizele necesare emiterii acordului/autorizației de funcționare nu limitează documentele doar la cele, în mod expres, specificate în anexă, deoarece trebuie să se țină cont și de legislația primara susmenționata și acesta este sensul enumerării din chiar cuprinsul HCL. Articolul 3 al H.C.L. 22/2012 prevede că acordul de funcționare se eliberează persoanelor fizice sau juridice autorizate în condițiile legii, în vederea obținerii acestuia fiind necesară depunerea documentației prevăzute la anexa 2 din Regulament (printre care autorizații sau avize necesare desfășurării activității economice emise de instituțiile abilitate: autorizație de mediu, autorizație sanitar - veterinară, etc.). (Nota instanței de apel: prima instanță consideră și ea că anexa 2 făcea referire la toate autorizațiile și avizele prevăzute de lege, nu doar la cele din anexa la Certificatul de înregistrare de la Oficiul Registrului Comerțului).

De altfel, enumerarea nu putea fi decat exemplificativa, deoarece documentele ce trebuiau depuse de solicitanti erau diferite in functie de obiectul activitatii, suprafata cladirii etc.(ex.pentru comerciantii cu activitate de alimentatie publica si cu coduri CAEN corespunzatoare bar/restaurant/club, sarcina impusa primarului de legislatia primara era de a verifica daca exista aviz/autorizatie de securitate la incendiu in cazurile cerute de lege).

În concluzie, și autorizația privind securitatea la incendii era necesară în vederea obținerii acordului de funcționare, care la rândul său a stat la baza obținerii autorizației de funcționare."

Deși la o primă lectură este posibilă o eventuală eroare, nu poate fi justificată concluzia procurorului, concluzie însușită și de prima instanță, în contextul în care inculpații au atras mereu atenția acestui aspect (și după cum am arătat, acest argument a fost respins în două proceduri judiciare diferite). Nu se poate susține în mod rezonabil că un text de lege care prevede " Autorizațiile sau avizele necesare desfășurării activității economice menționate în anexa la Certificatul de înregistrare, emise de instituțiile abilitate( autorizație de mediu, sanitar veterinară, etc.)" are în vedere toate autorizațiile și avizele prevăzute de lege și nu doar cele menționate în anexa la Certificatul de înregistrare.

În ceea ce privește prevederile art. 14 alin. 1 lit. f din Legea nr. 307/2006 și a art. 1 lit. g din HG nr. 1739/06.12.2006, Curtea a arătat anterior de ce acestea nu pot conduce la reținerea infracțiunii de abuz în serviciu.

Nici art. 30 alin. 1 din Legea nr. 307/2006 nu reprezintă o dispoziție legală care să instituie obligații de serviciu în sarcina vreunuia dintre inculpați. Potrivit acestui text de lege, începerea lucrărilor de execuție la construcții și amenajări noi, de modificare a celor existente și/sau schimbarea destinației acestora, precum și punerea lor în funcțiune se fac numai după obținerea avizului sau autorizației de securitate la incendiu, după caz.

Că textul de lege nu stabilește obligații de serviciu în sarcina funcționarilor publici din cadrul Primăriei, rezultă din alineatul (2) al aceluiași articol, pe care procurorul l-a omis în prezentarea sa. Acesta menționează expres că obligația solicitării și obținerii avizelor și/sau a autorizațiilor prevăzute la alin. (1) revine persoanei fizice ori juridice care finanțează și realizează investiții noi sau intervenții la construcțiile existente ori, după caz, beneficiarului investiției.

După cum am arătat anterior, nimeni nu contestă că patronii spațiilor respective trebuiau să dețină autorizație PSI, însă tragerea la răspundere penală a celor patru inculpați-funcționari publici din cadrul Primăriei Sector 4 București poate interveni exclusiv în ipoteza existenței unei prevederi legale care să-i oblige pe aceștia să ceară autorizația PSI pentru eliberarea autorizației de funcționare.

....

În cuprinsul motivării primei instante, referitor la atribuțiile de serviciu încălcate de către cei patru funcționari s-au reținut următoarele:

Instanta considera ca probatoriul administrat releva incalcarea de catre inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone a disp.art.6 alin.1 din Legea nr.307/2006 coroborat cu art.268 alin.5,6 din Codul Fiscal, aprobat prin Legea nr.571/2003 si art. 30 alin.1,2 din Legea nr.307/2006, si art.63 alin.1 si 5 lit.g din Legea Administratiei Publice Locale nr.215/2001.

Totodata legislatia secundara, in executarea legislatiei primare mentionate, incalcata de inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone, este prev. de art. 1 lit.g din H.G. nr.1739/2006 si HCL Sector 4 București nr.22 din 29.02.2012.

Instanta considera ca probatoriul administrat releva incalcarea de catre inculpatele functionare SAC din cadrul Primariei Sector 4 București a disp. art.6 alin.1 din Legea nr.307/2006 coroborat cu art.268 alin.5,6 din Codul Fiscal, aprobat prin Legea nr.571/2003. si art. 30 alin.1,2 din Legea nr.307/2006 si indirect art.77 din Legea Administratiei Publice Locale nr.215/2001 (achiesand la interpretarea nelegala ,,decisa,, de primar).

Totodata legislatia secundara, in executarea legislatiei primare mentionate, incalcata de inculpatele functionare SAC din cadrul Primariei Sector 4 București, este prev. de art. 1 lit.g din H.G. nr.1739/2006 si HCL Sector 4 București nr.22 din 29.02.2012.

Sustinerea DNA privind incalcarea de catre inculpati a disp.art.14 lit.f din Legea nr.307/2006 este nefondata intrucat obligatia legala era una de verificare in raport cu documentele depuse de comerciant, neexistand competente legale in materia PSI, de emitere a unor avize, autorizații și acorduri si nici de efectuare a unor controale.

Singurele dispoziții legale neanalizate până în prezent sunt cele menționate de art. 6 alin. 1 din Legea nr. 307/2006, art. 268 alin. 5-6 din Codul Fiscal și art. 77 din Legea nr. 215/2001.

Conform art. 77 din Legea nr. 215/2001, primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale”, mai notează Curtea în documentul citat.

„Prezentul complet nu poate identifica prin ce raționament se poate ajunge la concluzia că cele trei funcționare din cadrul Primăriei Sectorului 4 București, achiesând la interpretarea nelegală a primarului au încălcat această dispoziție. Textul de lege menționat este o prevedere de maximă generalitate care nu stabilește atribuții de serviciu în sarcina vreunei persoane. De altfel, după cum vom arăta în continuare, nu ne aflăm în prezenta unei interpretări nelegale decise de primar, ci de aplicarea unor condiții stabilite prin hotărâri de Consiliu Local (hotărâri în contradicție cu legea) adoptate încă din mandatul fostului primar.

Nici art. 6 alin. 1 din Legea nr. 307/2006 care prevede că persoanele fizice și juridice sunt obligate să respecte reglementările tehnice și dispozițiile de apărare împotriva incendiilor și să nu primejduiască, prin deciziile și faptele lor, viața, bunurile și mediul, nu reglementează o atribuție de serviciu a cărei încălcare să atragă răspunderea penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 297 C.pen.

În realitate, și în acest caz vorbim de un text general care stabilește o chestiune principială. De altfel, chiar textul stabilește care sunt destinatarii săi: orice persoană fizică sau juridică. Nu poate fi acceptată interpretarea potrivit căreia un text de lege care se adresează oricărei persoane stabilește în același timp și atribuții de serviciu pentru un funcționar.

De altfel, dacă am accepta această interpretare, ar însemna că inclusiv patronii Clubului și cei doi pirotehniști (funcționari privați) ar fi trebuit trași la răspundere penală pentru abuz în serviciu ca urmare a încălcării art. 6 alin. 1 din Legea nr. 307/2006.

Totodată, după cum am arătat în art. 14 din Legea nr. 307/2006 sunt precizate expres care sunt atribuțiile de serviciu ale primarului în ceea ce privește apărarea împotriva incendiilor, din perspectiva acestui act normativ. În aceste condiții, nu poate fi acceptată idea că alte dispoziții cu caracter general din aceeași lege (cum sunt art. 6 alin. 1 și art. 30) instituie atribuții de serviciu în sarcina primarului.

Curtea apreciază că se impune a se reține încălcarea unei atribuții de serviciu, prevăzută la art. 268 alin. 5 și 6 din Codul Fiscal, raportat la art. 61 alin. 5 lit. g din Legea nr. 215/2001.

Potrivit art. 268 alin.5-6 Cod Fiscal, Comercianții a căror activitate se desfășoară potrivit Clasificării activităților din economia națională - CAEN, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 656/1997, cu modificările ulterioare, în clasa 5530 - restaurante și 5540 - baruri, datorează bugetului local al comunei, orașului sau municipiului, după caz, în a cărui rază administrativ teritorială se află amplasată unitatea sau standul de comercializare, o taxă pentru eliberarea/vizarea anuală a autorizației privind desfășurarea activității de alimentație publică, stabilită de către consiliile locale în sumă de până la 3.000 lei. La nivelul municipiului București, această taxă se stabilește de către Consiliul General al Municipiului București și se face venit la bugetul local al sectorului în a cărui rază teritorială se află amplasată unitatea sau standul de comercializare.

(6) Autorizația privind desfășurarea activității de alimentație publică, în cazul în care comerciantul îndeplinește condițiile prevăzute de lege, se emite de către primarul în a cărui rază de competență se află amplasată unitatea sau standul de comercializare.

Raportat la această dispoziție legală, Curtea constată că autorizația de funcționare

Raportat la această dispoziție legală, Curtea constată că autorizația de funcționare putea fi eliberată doar în ipoteza în care comerciantul îndeplinea toate condițiile prevăzute de lege, respective acesta avea toate autorizațiile și avizele impuse de lege, inclusiv autorizația PSI. Cum textul nu se referă la o lege anume, obligația de verficare se raportează la toate legile în vigoare la momentul solicitării autorizatiei. Împrejurarea că hotărârea de Consiliu Local care individualiza în concret care sunt documentele care trebuie depuse de către solicitant nu face referire la autorizația PSI nu poate conduce la o concluzie contrară. Raportat la ierarhia actelor normative, printr-o hotărâre de Consiliu Local nu se poate deroga de la o lege. Cu toate acestea, deși o astfel de hotărâre de Consiliu Local nu este aptă de a înlătura tipicitatea obiectivă a faptei, ea este aptă de a influența latura subiectivă sub care au acționat inculpații, aspect care va fi însă analizat ulterior.

De altfel, necesitatea autorizației PSI pentru eliberarea autorizației de funcționare a fost menționată și de primarul Cristian Popescu Piedone într-un interviu acordat a doua zi după incendiu (disponibil la adresa https://www.youtube.com/watch?v=uUVH6dnYx60-documentarul Colectiv,Negru pe alb, intervalul 2:30-2:44).

Acesta a arătat că, "acordul de funcționare însumează toate acordurile de la toate instituțiile abilitate să dea autorizațiile de funcționare: alimentație publică, norme PSI ș.a.m.d." Referirea la acordul de funcționare este improprie, acesta referindu-se în realitate la autorizație nu la acord. În acest sens, se constată că inculpatul vorbește și despre acordurile de la toate instituțiile abilitate, or, aceste instituții eliberau autorizații nu acorduri.

5 5

Curtea apreciază că prin folosirea acestei înregistrări nu se încalcă dreptul la tăcere al inculpatului. Acest drept vizează declarațiile date de către inculpat organelor judiciare sau situațiile în care organele judiciare utilizează subterfugii pentru a obține relatări din partea persoanei acuzate. Atunci când o persoană dă de bunăvoie declarații presei, fără a exista vreo acțiune de constrângere sau vreo manoperă dolosivă, nu există niciun impediment în folosirea acestei declarații. Inregistrarea a fost admisă ca mijloc de probă, cf art. 139 alin. 3 Cod procedură penală.

Dreptul la apărare al inculpatului a fost asigurat prin punerea în discuția părților a admisibilității administrării probelor (instanța pronunțându-se motivat prin încheierea din 12 mai 2021), prin vizionarea acestei înregistrări și prin acordarea posibilității inculpatului să își expună propriul punct de vedere.

Fiind audiat, inculpatul a arătat că "în toată această perioadă am trecut prin multe stări emoționale motiv pentru care, după 12 ore, am dat în fața presei acea declarație pe care, ulterior, am retractat-o în momentul în care mi-am prezentat demisia ca primar, demisie pe care am prezentat-o, nu pentru ca m-am considerat vinovat, ci din respect pentru victimele incendiului. În acea declarație în care am spus că acordul de funcționare însumează inclusiv acordul PSI este un adevăr trunchiat, deoarece clubul Colectiv a avut o autorizație penru “bar, vânzare băuturi alcoolice, 80 de locuri pe scaune” și nu pentru activitatea de club și trebuia să aibă toate documentele din anexa HCL."

Instanța de control judiciar este conștientă de gravitatea momentului și de stările emoționale prin care trece primarul unei unități administrative în care se produce o asemenea tragedie, însă o declarație de tipul "pentru autorizația de funcționare este necesară autorizația PSI" nu poate fi cauzată de o astfel de stare. De asemenea, apărarea nu a indicat (Curtea cu ocazia deliberării a vizionat înregistrarea video a declarațiilor date de inculpat ulterior demisiei, disponibile la adresa https://www.youtube.com/watch?v=zmAHno8q2rk) o declarație expresă în care acesta să arate că nu era necesară o astfel de autorizație și că retractează cele menționate anterior sub acest aspect.

Împrejurarea că încălcarea dispozițiilor art. 268 alin.5-6 Cod Fiscal nu fost adusă la cunoștința inculpaților pe parcursul urmăririi penale sau prin precizările scrise întocmite ulterior de către procuror nu are semnificația aducerii unei noi acuzații. Acuzația formulate de către procuror este situația faptică descrisă la secțiunea” În drept “ din rechizitoriu.

Inculpații au fost acuzați că au eliberat două autorizații de funcționare și două acorduri de funcționare fără a solicita autorizația PSI. Prin indicarea art. 268 alin.5-6 Cod Fiscal, acuzația nu se schimbă cu nimic, ea rămâne aceeași. Menționarea unei alte dispoziții legale în baza căreia inculpații erau obligați să facă exact ceea ce le impută procurorul (să ceară autorizația PSI) nu poate conduce la concluzia că aceștia au fost acuzați de o altă faptă decât cea pentru care s-a efectuat urmărirea penală și s-a dispus trimiterea în judecată. În concret, acuzația adusă inculpaților (respective atribuția de serviciu încălcată) rămâne aceeași: eliberarea autorizației de funcționare fără a se solicita autorizația PSI.

Nu poate fi însă reținută încălcarea art. 5-7 din OG nr. 99/2000, în condițiile în care se susține că acordul de funcționare s-a emis cu privire la o activitate care se desfășura într-un spațiu improvizat (art. 7 lit. c din OG nr. 99/2000). O astfel de constatare ar conduce într-adevăr la o extindere a acuzației. Stabilirea caracterului improvizat nu s-ar fi putut realiza decât dacă funcționarii din cadrul Primăriei Sectorului 4 s-ar fi deplasat personal la fața locului pentru a inspecta spațiul. Chiar și așa, în condițiile în care aceștia nu aveau pregătire de specialitate, este de discutat în ce măsură stabilirea caracterului improvizat nu ar fi fost posibilă decât prin angajarea de personal specializat. Or, acest lucru ar fi presupus desfășurarea unor proceduri de achiziție publică, adoptarea unor hotărâri de Consiliu Local etc. Niciunuia dintre cei patru inculpați nu i s-a reproșat prin rechizitoriu că nu ar fi

desfășurat activitățile menționate, ci că au emis autorizațiile și acordurile fără a solicita autorizația PSI. Prin urmare, după cum se observă reținerea art. 5-7 din OG nr. 99/2000 excedează acuzației faptice indicate în rechizitoriu.

Concluzionând, instanța de apel apreciază că din perspectiva elementului material, poate fi reținută exclusiv încălcarea art. 268 alin. 5 și 6 din Codul Fiscal, raportat la art. 61 alin. 5 lit. g din Legea nr. 215/200. În contextul în care dispozițiile menționate fac referire exclusiv la autorizația de funcționare, Curtea constată că nu poate fi identificată vreo încălcare sub aspectul emiterii celor două acorduri de funcționare”, mai notează instanța.

Despre  urmarea imediată

„În ceea ce privește urmarea imediată a celor două infracțiuni de abuz în serviciu imputate inculpaților, în rechizitoriu sunt indicate trei astfel de urmări:

- vătămarea intereselor legitime ale Sectorului 4 al municipiului București prin atingerea adusă calității relațiilor de serviciu, valoare socială lezată, care nu conferă acestei persoane juridice dreptul la despăgubiri morale .

-punerea permanent în pericol a vieții, sănătății, integrității corporale a persoanelor, angajaților care s-au aflat în incinta celor două unități de alimentație publică

-moartea și vătămarea corporală a persoanelor care s-au aflat în Clubul Colectiv (doar în ceea ce privește prima infracțiune de abuz în serviciu privitoare la autorizarea clubului Colectiv).

În opinia instanței, nu se poate susține că cei patru inculpați au produs prin faptele lor o vătămare a intereselor legitime ale Sectorului 4 București. În acest sens, se constată că aceștia și-au desfășurat întreaga activitatea în cadrul unei politici instituționale bazată pe Hotărâri de Consiliu Local care, după cum am arătat, nu prevedeau necesitatea depunerii autorizației PSI. Nu poate fi reținută în sarcina vreunuia dintre cei 4 inculpați că au adus atingere intereselor Sectorului 4 București în condițiile în care aceștia au respectat întru totul hotărârile emise de Consiliul Local al aceleiași unități administrative. De altfel, posibilitatea tragerii la răspundere penală a acestora derivă din împrejurarea că aceștia au încălcat o dispoziție legală, care contravenea hotărârii de Consiliu Local privind emiterea autorizației de funcționare.

Împrejurarea că inculpații Iofciu Aurelia și Popescu Cristian Victor Piedone au fost implicați în elaborarea și adoptarea Hotărârii de Consiliu Local nr. 20/29.02.2012 nu poate conduce la o concluzie contrară. În acest sens, trebuie menționat că respectiva hotărâre a modificat HCL nr.42 din 5.07.2007 (anterioară momentului în care inculpatul Piedone a devenit primar). Această din urmă hotărâre nu prevedea nici ea condiția solicitării autorizației PSI și după cum vom arăta modificarea nu a fost influențată în vreun fel de modificarea dispozițiilor legale din domeniul PSI și nu are absolut nicio legătură cu acest domeniu.

În concret, dacă nu exista o modificare a HCL nr.42 din 5.07.2007 iar autorizația de funcționare se elibera potrivit acestei hotărâri, în mod clar nu se poate susține că cei doi inculpați au afectat interesele Sectorului 4 București prin respectarea în totalitate a unui act emis chiar de "organul legislativ" al aceleiași unități administrative. Împrejurarea că doi dintre inculpați au fost implicați în elaborarea unui act normativ care modifica HCL nr.42 din 5.07.2007 (modificare care nu are nicio legătură cu domeniul PSI) nu poate conduce la o concluzie contrară, aceștia practic continuând "politica instituțională” cu privire la nesolicitarea autorizației PSI, politică existentă anterior momentului în care vreunul dintre aceștia au avut vreo funcție de conducere în cadrul Primăriei Sectorului 4 București. Raportat la toate aceste aspecte, Curtea consideră că, în contextul respectării tuturor normelor emise de Consiliul Local Sectorului 4 București, nu se poate susține că inculpații au afectat interesele unității administrativ teritoriale.

Referitor la cea de-a doua urmare, Curtea apreciază că se poate reține o punere în pericol a vieții, sănătății, integrității corporale a persoanelor, angajaților care s-au aflat în cele două unități de alimentație publică, doar în ceea ce privește autorizația emisă față de clubul Colectiv.

Doctrina și practica judiciară sunt unanime în a considera că infracțiunea de abuz în serviciu este o infracțiune de rezultat, ceea ce impune ca organele de urmărire penală să dovedească legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată.

A accepta că eliberarea fără respectarea prevederilor legale a unei autorizații de funcționare crează în mod automat o punere în pericol a vieții, sănătății, integrității corporale a tuturor persoanelor care se află în acel spațiu înseamnă a transforma în mod automat infracțiunea de abuz în serviciu într-o infracțiune de pericol abstract.

De asemenea, o astfel de concluzie ar conduce la concluzii inacceptabile pentru societatea în care trăim. Este de notorietatea că cea mai mare parte a instituțiilor publice, spitale, școli ș.a.m.d. funcționează fără autorizație PSI. A accepta concluziile parchetului ar însemna că toți conducătorii acelor persoane juridice comit zilnic infracțiunea de abuz în serviciu, deoarece pun în pericol viața tuturor persoanelor care se află în aceste spații. De asemenea, orice angajat care își desfășoară activitatea în astfel de spații ar putea să refuze să muncească argumentând că viața îi este pusă în pericol.

În realitate, trebuie să se dovedească în concret că raportat la particularitățile spațiului, la numărul de persoane care se află în interiorul lui și la toate împrejurările existente acel spațiu determină în concret punerea în primejdie a vieții persoanelor care se află în interiorul acestuia.

În cazul clubului Colectiv, punerea în pericol a vieții persoanelor a fost dovedită de probatoriul administrat pe parcursul prezentei cauze. În acest sens, s-a dovedit că acel club era frecventat de câteva sute de persoane în cazul diferitelor evenimente organizate și că evacuarea se putea face doar pe o singură ușă dublă de circa 2x2 metri (și de multe ori era deschisă doar una dintre aceste uși). De asemenea, s-a dovedit periculozitatea spumei poliuretanice folosite pentru antifonarea clubului. În acest sens, buretele de pe stâlp s-a aprins din cauza câtorva scântei, focul răspândindu-se într-un club de circa 400 metri pătrați în câteva secunde. Modalitatea de producere și de propagare a incendiului din clubul

Colectiv (analizată pe larg în secțiunea dedicată analizei rechizitoriilor nr 545/P/2015 și 200/P/2015 ale Parchetului de pe lângă ICCJ) dovedesc că tuturor celor prezenți în acest spațiu, încă de la momentul emiterii autorizației de funcționare, le-a fost permanent pusă în pericol viața, sănătatea și integritatea corporală.

Situația este diferită în cazul Noran Prompt. În acest caz, probațiunea organelor de urmărire penală s-a limitat la a ridica documentele privind autorizarea unității de alimentație publică și la a observa că acesta avea o suprafață de peste 200 metri pătrați și prin urmare trebuia să dețină autorizație PSI. Nu a fost administrate nicio probă pentru a stabili cam câte persoane veneau de obicei în acest restaurant, dacă existau extinctoare, dacă existau surse de pericol, dacă existau material inflamabile, ca în cazul Colectiv, ce măsuri fuseseră luate pentru protecția incendiilor (angajații fuseseră instruiți, exista plan de evacuare ș.a.md.), rechizitoriul neclarificând niciun dintre aceste aspect. Or, toate elementele enunțate sunt esențiale pentru a se putea stabili în concret dacă viața persoanelor din acest restaurant a fost pusă sau nu în pericol.

Aceste lipsuri nu pot fi complinite de către instanța de apel, trecerea unei perioade de peste 6 ani făcând imposibilă posibilitatea stabilirii tuturor acestor elemente (de exemplu, nu pot fi stabilite dincolo de orice îndoială rezonabilă lucrările de reamenajare pe care le-a suportat spațiul). De altfel, procurorul care este titularul acțiunii penale și căruia îi revine sarcina probațiunii nici nu a solicitat administrarea vreunuei probe sub acest aspect.

Concluzionând, Curtea apreciază că în cazul infracțiunii de abuz în serviciu comisă cu privire la eliberarea autorizației SC Noran Prompt lipsește urmarea imediată nefiind dovedită vătămarea intereselor legitime ale Sectorului 4 al municipiului București sau punerea permanent în pericol a vieții, sănătății, integrității corporale a persoanelor, angajaților care s-au aflat în incinta spațiului respective. Raportat la aceste aspect, în baza art. 16 alin. 1 lit. b teza I

C. pr.pen. se va dispune achitarea inculpatului Cristian Popescu Piedone pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu și a inculpatelor Iofciu Aurelia și Moțoc Sandra Ramona pentru comiterea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu.

Nu poate fi primită susținerea procurorului privind faptul că infracțiunea de abuz în serviciu poate avea ca urmare imediată moartea sau vătămarea unei persoane.

În acest sens, subliniem că acest lucru ar însemna că infracțiunea de abuz în serviciu ar fi o infracțiune complexă care să absoarbă infracțiunile de omor, omor calificat, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, ucidere din culpă, vătămare corporală, loviri sau alte violențe etc”, explică judecătorii CAB.

„Împrejurarea că, în cauză, au fost reținute și prevederile art. 132 din Legea nr. 78/2000 nu poate conduce la o concluzie contrară, nu orice încălcare a îndatoririlor de serviciu care produce moartea fiind aptă să producă cuiva un folos necuvenit. De asemenea, nu întotdeauna prejudiciul produs determină o pagubă mai mare de 2 milioane de lei, pentru a se constata producerea de consecințe deosebit de grave. Încadrarea juridică și posibilitatea ca infracțiunea de abuz în serviciu să producă moartea unei persoane nu poate depinde de circumstanțe factuale. Chiar și asa, limita maximă pentru abuz în serviciu (inclusiv prin agravarea reținerii art. 132 din Legea nr. 78/2000 și a art. 309 C.pen.) este inferioară limitei minime a infracțiunii de omor calificat. În aceste condiții, este vădit neîntemeiată susținerea potrivit căreia abuzul în serviciu ar putea avea ca urmare moartea unei persoane.

Aceeași concluzie se impune și în cazul infracțiunilor praeterintenționate, respectiv în situația în care funcționarul public și încalcă cu intenție atribuțiile de serviciu, urmărind sau acceptând vătămarea integrității unei persoane, însă ulterior se produce moartea acelei persoane (rezultat imputat sub forma culpei). O persoană obișnuită care produce astfel moartea a 64 de persoane va răspunde pentru 64 de infracțiuni de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzute de art. 195 C.pen. și sancționate fiecare cu o pedeapsă cuprinsă între 6 și 12 ani. Ar fi total ilogic ca un funcționar care produce același rezultat în exercitarea atribuțiilor de serviciu să răspundă pentru o infracțiune de abuz în serviciu cu limitele de pedeapsă menționate.

Imposibilitatea reținerii ca urmare imediată în cazul infracțiunilor de serviciu a morții unei persoane se observă foarte clar în cazul infracțiunilor din culpă. O persoană care ucide două persoane într-un accident rutier va răspunde pentru infracțiunea de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. 3 C.pen., limitele de pedeapsă fiind cuprinse între 3 ani și 10 ani și 6 luni închisoare. Nu poate fi acceptat ca un funcționar public care produce același rezultat în exercitarea atribuțiilor de serviciu să răspundă pentru neglijență în serviciu (limitele de pedeapsă 6 luni-3 ani).

Nu ar putea fi acceptată nici teza unui concurs ideal între o infracțiune de serviciu (având ca urmare imediată moartea unei persoane) și o infracțiune de omor/loviri sau vătămări cauzatoare de moarte/ucidere din culpă. Specific concursului ideal este că o persoană săvârșește o acțiune sau o inacțiune, ce reprezintă elemental material al ambelor infracțiuni, producând două urmări imediate diferite. Nu există nicio situație în care să se poată rețină un concurs ideal de infracțiuni și să coincidă atât elemental material cât și urmarea imediată.

Abuzul în serviciu nu poate avea niciodată ca urmare imediată tocmai urmarea imediată a unei infracțiuni contra vieții cu care este în concurs ideal.

În realitate ori de câte ori o persoană (fie că acționează sau nu în exercitarea îndatoririlor de serviciu) produce moartea unei persoane, aceasta va răspunde, în funcție de latura subiectivă, pentru omor/loviri sau vătămări cauzatoare de moarte/ ucidere din culpă. Doctrina este unanimă în a considera că acestea sunt infracțiuni cu conținut deschis, urmând a fi reținute în cazul oricărei fapte prin care se produce moartea unei persoane, indiferent de modalitatea concretă de comitere, cu excepția situației în care există o infracțiune complexă care absoarbe infracțiunile menționate.

Faptul că orice acțiune sau inacțiune prin care se produce cu intenție moartea unei persoane constituie infracțiunea de omor este o chestiune acceptată dintotdeauna în doctrina românească. De exemplu, Vintilă Dongoroz în Comentariul Codului Penal Carol al II-a lea, apărut în 1937, arăta că elemental material al infracțiunii de omor constă în săvârșirea oricărei activități care a avut ca rezultat cauzarea morții (curmarea vieții). Nu importă felul activității pozitivă (comisiune) sau negative (omisiune). Nu importă mijloacele f