Trei bărbați implicați într-un conflict violent izbucnit într-un magazin din Tulcea au fost arestați la domiciliu, după ce polițiștii au stabilit că incidentul a tulburat grav ordinea publică.
Polițiștii din Tulcea au reținut trei bărbați implicați într-un scandal produs în noaptea de 15 octombrie, într-un magazin aflat la intersecția străzilor Isaccei și Podgoriilor.
Oamenii legii au fost sesizați printr-un apel la 112 cu privire la un conflict spontan între mai multe persoane.
Ajunși la fața locului, polițiștii au găsit patru bărbați care prezentau urme de violență și se aflau în stare avansată de ebrietate, transmite Mediafax.
Aceștia au fost conduși la sediul Poliției Municipiului Tulcea pentru stabilirea împrejurărilor incidentului.
În urma cercetărilor desfășurate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, s-a stabilit că altercația a tulburat grav ordinea și liniștea publică.
Pe 22 octombrie, trei dintre cei implicați au fost reținuți și duși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
În cursul zilei de 23 octombrie, Judecătoria Tulcea a dispus arestul la domiciliu pentru cei trei bărbați.
Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc incidentul.






























Comentează