Premium
Oficial, retragerea lui Donald Trump din declarația summitului G7 s-a datorat premierului Canadei, Justin Trudeau, care l-ar fi pus în dificultate înaintea celuilalt summit, cel cu Kim Jong Un. Dar Canada (ca și Japonia, de altfel) este prea mică și prea aproape diplomatic de SUA ca sa fie un vârf de lance la adresa efectului Trump în relațiile internaționale. În mod natural, acest rol ii revine Uniunii Europene. Este, deja, o observație destul de comună că gesturile politice făcute de noul președinte al Americii sunt de natură a întări solidaritatea europeană.
Donald Trump, în felul său unic, oferă un răspuns la întrebarea ce înseamnă să fii european. Europa, în primul rând Uniunea Europeană dar și alte țări care participă la această construcție, este locul în care personaje politice precum domnul Trump nu pot, cel puțin deocamdată, să ajungă să controleze un continent întreg.
În afară de asta, președintele SUA a mai făcut o serie întreagă de gesturi menite parcă să aducă Europa împreună.
Când conservatorii britanici au decis să scoată Marea Britanie din Uniunea Europeană, ei s-au bazat, cel puțin declarativ, pe un sprijin din partea aliatului tradițional de peste ocean. Doar că aliatul tradițional s-a refugiat în doctrina America first, refuzând să vină cu un ajutor semnificativ (sub forma unui acord comercial, de exemplu) care ar fi facilitat perioada de tranziție. Mai mult, pare să existe problemă cu orgoliul personal al președintelui, acesta dând semne clare că dorește o primire triumfală în capitala britanică, primire pe care britanicii nu prea doresc să o ofere.
În relațiile internaționale, de asemenea, opțiunile de pe o parte și de cealaltă Atlanticului nu par să coincidă.
Donald Trump și-a început mandatul refuzând să confirme că va veni în ajutorul aliaților din NATO și sugerând că ar putea emite un soi de factură pentru servicii de apărare prestate în trecut. După cum era previzibil, europenii nu au fost nici încântați nici amuzați.
În dosarul iranian, domnul Trump s-a retras din acordul de dezarmare negociat minuțios înainte de venirea sa la putere, sugerând că poate obține ceva mai mult dar fără ca măcar să definească ce anume crede că poate obține. Din nou, aliații europeni nu au fost încântați, cu atât mai mult cu cât unele companii europene începuseră deja un proces de investire.
Apoi, confruntat cu succesul Coreei de Nord de a deveni o putere nucleară, Donald Trump oferit lumi un mix de inițiative diplomatice și supărări de școlar de clasa a patra care nu au convins pe nimeni în afara celor mai devotați suporteri. Prima impresie după summitul de la Singapore este că Trump a livrat lui Kim Jong legitimitate în schimbul destinderii. Mulți analiști cred că dl Trump s-a vândut ieftin iar Kim Jong Un a plecat fără să facă o promisiune clară.
Pe plan economic, din nou, Europa și America nu mai sunt la unison. Pentru domnul Trump, o înțelegere este un proces prin care o parte stoarce o sumă de avantaje de la cealaltă parte prin puterea negocierii. Este o viziune formată, probabil, de pe vremea când era fie furnizor, obligat să asculte varii capricii ale clientului fie achizitor, capabil să stoarcă compromisuri de la furnizori.
Astfel, el a pornit o cruciadă de a aduce avantaje Americii, avantaje care nu ar proveni din tehnologia superioară sau forța de muncă ieftină ci pur și simplu din calitățile sale de negociator șef. Nici acest efort nu a avut succese tangibile și, în momentul de față, Statele Unite par să fie în pragul unui război tarifar cu marile puteri ale lumii.
Dar semnificativ este nu doar că Trump a iritat liderii europeni ci și că i-a împins la acțiune. Factorii de decizie din Uniunea Europeană s-au dovedit, în linii mari, capabili să răspundă sancțiunilor lui Donald Trump cu sancțiuni pe măsură.
Într-un un gest destul de rar, ei și-au arătat disponibilitatea de a susține Iranul în fața SUA, refuzând să aplice sancțiunile cerute de dl Trump și, dimpotrivă, căutând să ofere stimulente care să compenseze efectul acestora. Datorită dominației financiare a dolarului pe piețele mondiale, este foarte posibil că aceste eforturi vor rămâne fără efect sau cu un efect limitat. Dar acțiunea concertată a liderilor europeni, atât din Comisie cât și la nivel național, împotriva președintelui SUA este o noutate care merită remarcată.
Asta nu înseamnă că în interiorul continentului european totul merge de minune. Despre asta, poate, în alt articol.
