Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tudorel Toader, întâlnire cu miniștrii de Justiție din UE: anunță modificări importante

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Tudorel Toader

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat concluziile Consiliului JAI și arată că odată ce Parlamentul European își va definitiva poziția, o serie de măsuri importante, printre care și directiva privitoare la administrarea probelor electronice, vor intra în vigoare în Uniunea Europeană.

Citește și: Dosarul Tel Drum, BLOCAT de SIIJ înainte de a fi soluționat - Procurorii nu au trimis documentele pentru a fi soluționat conflictul de competență - SURSE

”Consiliul JAI - 8 martie 2019
Pachetul privind probele electronice: Consiliul convine asupra poziției sale vizând normele privind desemnarea reprezentanților legali pentru obținerea de probe

UE ia măsuri pentru a îmbunătăți accesul transfrontalier la probele electronice prin instituirea unui cadru juridic datorită căruia ordinele judecătorești vor putea fi adresate direct furnizorilor de servicii care își desfășoară activitatea în UE.
Astăzi, Consiliul a convenit asupra poziției sale vizând directiva privind desemnarea reprezentanților legali pentru obținerea de probe în cadrul procedurilor penale.
Directiva va fi un element esențial pentru punerea în aplicare a viitorului regulament privind ordinele europene de divulgare și de păstrare a probelor electronice în materie penală, cu privire la care Consiliul și-a adoptat poziția în decembrie, anul trecut, având în vedere că aceasta stabilește normele pentru desemnarea reprezentanților legali ai furnizorilor de servicii, al căror rol este de a primi astfel de ordine și de a răspunde la acestea. Instituirea reprezentanților legali a fost necesară din cauza lipsei unei cerințe legale generale care să impună furnizorilor de servicii din afara UE să fie prezenți în mod fizic în Uniune atunci când furnizează servicii în cadrul acesteia. În plus, reprezentanții legali desemnați în cadrul acestei directive ar putea fi folosiți și pentru procedurile naționale.

"Acesta este un pas important pentru a garanta un acces mai rapid și mai eficace la probe în cadrul procedurilor penale. Desemnarea reprezentanților legali va constitui un element-cheie al facilitării cooperării vizând obținerea probelor electronice. Obiectivul nostru este de a garanta că noul mecanism funcționează în mod eficient și, totodată, că nu reprezintă o sarcină excesivă, în special pentru IMM-uri. Regret că actualul Parlament nu va fi în măsură să înceapă negocierile, însă sper că lucrările vor putea continua cât de repede posibil de îndată ce noul Parlament va fi ales", a declarat Tudorel TOADER, ministrul justiției al României.

Principalele elemente ale poziției Consiliului
Printre principalele elemente ale poziției Consiliului se numără:

Criteriile pentru definirea locului de stabilire a reprezentanților legali rămân cele din propunerea Comisiei. Reprezentanții legali vor fi stabiliți în unul dintre statele membre în care furnizorul de servicii este stabilit sau își oferă serviciile.
Consiliul a subliniat ulterior că reprezentanții legali ar trebui să dispună de suficiente resurse și competențe pentru a-și desfășura sarcinile.
Furnizorii de servicii și reprezentanții legali pot fi trași la răspundere în solidar pentru nerespectarea obligațiilor.
Se poate recurge la reprezentanții legali și pentru obținerea altor tipuri de probeîn afară de probele electronice, precum și pentru primirea altor cereri legate de asigurarea respectării legii, cum ar fi ordinele europene de anchetă, fără a aduce atingere procedurilor specifice prevăzute în alte instrumente juridice pentru cooperarea judiciară în materie penală.
Au fost adăugate dispoziții specifice pentru a limita sarcina impusă IMM-urilor. Printre acestea se numără posibilitatea ca IMM-urile să utilizeze serviciile aceluiași reprezentant legal, precum și faptul că sancțiunile individuale împotriva unui furnizor de servicii ar trebui să țină seama de capacitatea financiară a acestuia.
În ceea ce privește sancțiunile, textul rămâne în forma propusă de Comisie și prevede că sancțiunile vor fi eficace, proporționale și cu efect de descurajare.
Va fi pusă la dispoziția publicului o listă completă a reprezentanților legali pentru a se asigura că autoritățile de aplicare a legii o pot accesa cu ușurință în principal, dar nu numai, prin intermediul Rețelei judiciare europene în materie penală.
Consiliul a prevăzut un termen de transpunere de 18 luni pentru a se asigura că reprezentanții legali sunt operaționali odată ce Regulamentul privind probele electronice va intra în vigoare, la șase luni după data respectivă.
Etapele următoare
Consiliul este pregătit să înceapă negocierile din cadrul trilogului cu privire la întregul pachet privind probele electronice de îndată ce Parlamentul își va adopta poziția. Se preconizează că acest lucru se va întâmpla după viitoarele alegeri europene.

Context
Directiva face parte din pachetul privind probele electronice, propus de Comisie în aprilie 2018. Obiectivul pachetului este îmbunătățirea accesului transfrontalier la probele electronice prin crearea unui cadru juridic pentru ordinele judecătorești adresate direct furnizorilor de servicii sau reprezentanților lor legali dintr-un alt stat membru.

Directiva completează Regulamentul privind ordinele europene de divulgare și de păstrare a probelor electronice în materie penală, cu privire la care Consiliul și-a adoptat poziția în decembrie 2018.”, arată Tudorel Toader.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.