Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Turiștii, tot mai atrași de orașul Cernobîl, după succesul înregistrat de miniseria omonimă

cernobil

Succesul mondial al miniseriei HBO "Cernobîl" a adus o nouă generație de turiști în locurile devastate de accidentul nuclear de pe data de 26 aprilie 1986, potrivit francetvinfo.fr. preluat de mediafax

Salutată de critici și de public, miniseria realizată de postul de televiziune american HBO a prezentat momentele tragice din timpul catastrofei nucleare de la Cernobîl.

Miniseria de cinci episoade îi are în rolurile principale pe Jared Harris, Stellan Skarsgård și Emily Watson. Producția regizată de Johan Renck spune povestea accidentului și insistă asupra eforturilor făcute de salvatori, dar și asupra celor de a reduce efectele exploziei reactorului nuclear de la centrala din Prîpeat. La scurt timp de la lansare, cu o medie de 9,7 din 10 pe IMDb - din notele oferite de 140.000 de utilizatori ai platformei deținute de Amazon -, "Cernobîl" depășea în popularitate serialul cult "Breaking Bad" (9,5), dar și foarte mediatizatul "Game of Thrones" (9,3), al cărui ultim sezon a decepționat mulți fani.

În prezent, zona care înconjoară centrala este în continuare nelocuibilă pe o rază de 30 de kilometri, dar pe o mică parte din teritoriu a fost permis accesul turiștilor.

În ultimele luni, locurile afectate de explozia reactorului de la centrala nuclară din Cernobîl și cele din Lituania în care a fost filmată în cea mai mare parte miniseria au fost cele mai căutate de turiști. Ghidul oficial al centralei nucleare, Evgheni Goncearenko, a remarcat cu dezamăgire că vizitatorii "nu mai au nevoie de informații și vin aici doar pentru a-și face poze".

Directorul centrului de informare din Cernobîl, Aleksandr Sirota, a declarat că mai multe agenții de turism au început să organizeze vizite în zonele afectate, oferindu-le ca pe un produs "fast-food". Mai mult decât atât, noul președinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski, a semnat în luna iulie un decret prin care se încurajează dezvoltarea turismului în zona orașului Cernobîl.

Louis Carlos, în vârstă de 27 de ani, nu cunoștea nimic despre Cernobîl înainte de a viziona serialul difuzat pe HBO. Miniseria l-a motivat să meargă în Ucraina. "Dacă oamenii vin aici pentru a înțelege ce s-a întâmplat și pentru a încerca să învețe ceva, este o alegere bună. Asta este istorie", a declarat turistul.

Agențiile de turism și-au adaptat deja ofertele pentru a le arăta turiștilor punctele centrale expuse în miniserie, propunându-le și activități suplimentare, precum caiac-canoe în râurile care înconjoară zona de excludere.

În anul 2017, aproximativ 50.000 de oameni au vizitat orașul Cernobîl, iar, în 2018, numărul turiștilor a crescut până la 72.000. În prezent, asociația operatorilor de turism se așteaptă ca, în acest an, numărul de vizitatori să fie de aproximativ 100.000.

Evgheni Goncearenko a declarat că au mai fost înregistrate creșteri bruște ale numărului de turiști după lansarea, în 2012, a filmului de groază american "Jurnalul terorii/ Chernobyl Diaries" și după integrarea teritoriului, în 2014, în jocul "Call of Duty 4".

Iaroslav Iemelianenko, președintele asociației de ghizi din Cernobîl, consideră că această creștere a numărului de turiști este benefică. "Trebuie să promovăm locul, să vorbim despre el, să atragem turiști", a declarat acesta.

Accidentul nuclear de la Cernobîl a avut loc pe 26 aprilie 1986, la ora locală 01.23. El a fost cauzat de o explozie a centralei nucleare din oraşul ucrainean Prîpeat, iar zona apropiată catastrofei a fost contaminată. Un nor de precipitaţii radioactive a ajuns în partea de vest a Uniunii Sovietice, Europa şi în estul Americii de Nord. Ţările care au fost afectate cel mai mult de catastrofă au fost Ucraina, Belarus şi Rusia. Aproximativ 8,4 milioane de locuitori din cele trei state au fost expuşi la radiaţii, iar 336.000 de persoane au fost evacuate. Belarus a fost cel mai afectat stat din punct de vedere meteorologic, deoarece 60% dintre precipitaţiile radioactive au căzut pe teritoriul său. Conducerea fostei Uniunii Sovietice a recunoscut că are nevoie de asistenţă internaţională în 1990, la patru ani de la accident.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.